ROMATSA
Social

Greva generala la ROMATSA pe 1 septembrie. Sindicalistii acuza probleme grave la echipamentul folosit la monitorizarea traficului aerian

Sunt tensiuni la ROMATSA de cateva zile bune, iar sindicalistii sustin ca in data de 1 septembrie 2015 vor intra in greva generala. Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a precizat, dupa intalnirea cu reprezentantii conducerii ROMATSA si cu cei ai sindicatului regiei, ca in cadrul negocierilor au fost acceptate 12 din cele 14 revendicari ale sindicalistilor, care au fost consemnate intr-un proces verbal.

Reprezentantii Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din Romania (ATSR), sustin ca nu exista nicio posibilitate de a evita greva generala pe 1 septembrie, deoarece nu a fost gasita intelegere la nivelul autoritatilor.

Mai mult, liderii sindicalisti acuza ca ar fi probleme grave in ceea ce priveste echipamentul folosit la monitorizarea traficului aerian. Ei spun ca echipamentul de la ROMATSA ar pune in pericol inclusiv viata pasagerilor, insa directorul general al ROMATSA, Aurel Stanciu, spune ca nu sunt astfel de probleme, precizand ca se va face un audit din partea Ministerului Transporturilor.

Totodata, Aurel Stanciu sustine ca pana la 1 septembrie se pot purta discutii, adaugand ca „daca exista buna credinta din ambele parti cred ca ne putem intelege”.

„Pana la 1 septembrie se pot purta discutii. Noi suntem permanent deschisi la dialog. Mai sunt doar doua puncte de rezolvat pentru a se ajunge la un acord. Eu cred daca exista buna credinta din ambele parti cred ca ne putem intelege si dansii sa inteleaga ca problema organigramei nu este problema lor, e o chestie de ABC-ul lucrurilor. Bugetul de venituri-cheltuieli nu ne permite sa facem o marire de 20 de milioane. Planul de aparare si paza la obiectivul ROMATSA ar trebui sa fie desecretizat”, a spus Aurel Stanciu, director general ROMATSA.

Sindicaliștii controlorilor de trafic aerian, de la ROMATSA, au anunțat, luni seară, negocieri eșuate la Ministerul Transporturilor (MT), la finalul a trei ore de discuții, și că sunt hotărâţi să intre în grevă generală de pe 1 septembrie, pe termen nelimitat.

La ieșirea de la negocierile purtate la Ministerul Transporturilor, Gabriel Tudorache, președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), a arătat, însă, că nu există nicio posibilitate de a evita greva generală pe 1 septembrie, deoarece nu a fost găsită înțelegere la nivelul autorităților.

„Din păcate nu am găsit înțelegere cel puțin în această zi aici la minister. În loc să găsim o soluție de pace, ca să zic așa, ca să închidem acest conflict, să nu ajungem la grevă generală, am fost supuși, de față cu domnul ministru, la nenumărate amenințări făcute de către directorul general Stanciu și de către celălalt general, domnul Stoicescu, care ne amenință: ‘Vă fac eu pe voi!’, ‘O să vă arăt eu vouă!’, ‘Ei, lasă, că de acum încolo o să vedeți voi!’. Din păcate, cu acești oameni și în aceste condiții nu există nicio posibilitate să putem evita, cel puțin în acest moment, greva generală”, a spus Gabriel Tudorache, citează Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a solicitat luni conducerii ROMATSA să prezinte rapid un punct de vedere referitor la datele prezentate de sindicatele din companie și a cerut Autorității Aeronautice Civile să verifice toate aspectele semnalate de sindicaliști, la finalul întâlnirii.

De asemenea, după întâlnirea cu reprezentanții conducerii Romatsa și cu cei ai sindicatului regiei, ministrul Transporturilor a afirmat că în cadrul negocierilor au fost acceptate douăsprezece din cele 14 revendicări ale sindicaliştilor, care au fost consemnate într-un proces verbal.

Șeful de la Transporturi a atras atenția însă că, în acest caz, lupta sindicală s-a transformat într-una personală, chiar fizică, între reprezentanții conducerii și cei ai sindicatului, iar depășirea condiției sindicale fără soluționarea corectă și amiabilă a problemelor determină sancționarea imaginii ambelor părți atât de către salariații regiei, cât și de opinia publică.
Sindicaliştii ROMATSA au ameninţat încă de săptămâna trecută că vor intra în grevă generală. Ei acuză conducerea companiei că nu respectă niciuna dintre înţelegerile stabilite anterior. Cum ar fi încheierea unui nou contract de muncă, în care să existe posibilitatea pensionării la 55 de ani, în loc de 65 cum este în prezent.

Stiri pe aceeasi tema

Activitatea Uber nu este contestata doar in Romania. Mai multe tari din Europa acuza compania de concurenta neloiala si nerespectarea regulilor

Cristiana Petrariu Bota

Asistenti si lectori de la Facultatea de Teatru protesteaza dupa ce rectorul UNATC a semnat scrisoarea de sustinere a ministrului Educatiei

Ioana Badulescu

Nasul Radu Moraru are probleme cu executorii judecatoresti pentru o datorie la banca

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult