Agricultura, sub imperiul dronelor! Specialistii americani ii invata pe fermieri cum pot obtine un randament mai bun la culturi
Social

Guvernul a aprobat in sedinta de astazi un proiect de hotarare prin care sunt stabilite sumele de bani ce vor fi incasate de fermieri in 2018

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o hotărâre pentru acordarea unor plăţi în avans pentru fermieri, începând din 16 octombrie. Începând cu data de 16 octombrie 2018, APIA poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe.

Fermierii români vor putea depune în acest an, la sediile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), o cerere de plată pentru obţinerea subvenţiilor, fie că sunt crescători de animale, fie că sunt fermieri din zona de producţie vegetală.

Cuantumul pe hectar al plăţilor directe care se acordă pe anul de cerere 2018 este de 102,5 euro/ha pentru schema de plată unică pe suprafaţă. În cazul plăţilor redistributive, la suprafeţele cuprinse între unu şi cinci hectare, s-a stabilit un cuantum de 5 euro/hectar, iar la suprafeţele de peste cinci hectare, dar până în 30 de hectare, s-a stabilit 50,3 euro/hectar.

Pentru înverzire s-a stabilit o subvenţie de 58,2 euro/hectar, iar pentru tinerii fermieri de 25,8 euro/hectar. În hotărârea guvernului se precizează că subvenţia pe hectar la plăţile pentru tinerii fermieri nu trebuie să depăşească 50% din cuantumul per hectar al schemei de plată unică pe suprafaţă.

Prin aceeaşi hotărâre, Guvernul urmează să aprobe plafonul de 56,1 mil. euro, aferent plăţii directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, care se acordă pentru anul de cerere 2018.

Începând cu data de 16 octombrie 2018, APIA poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe. Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018.

Suma necesară aplicării schemei de plată unică pe suprafaţă, a plăţii redistributive, a plăţii pentru înverzire, a plăţii pentru tinerii fermieri şi a sprijinului cuplat ce include toate măsurile de sprijin în sectoarele vegetal şi zootehnic, este de 1,8 mld. euro.

În România sunt înregistraţi circa trei milioane de fermieri, aproximativ un sfert din agricultorii activi la nivelul Uniunii Europene.

Articole asemănătoare

MPFM 18 NOIEMBRIE. Eliminarile incep sa lase urme in randul concurentilor

Bogdan

Ziua Nationala de lupta impotriva Infertilitatii, marcata pe 29 noiembrie. Ce trebuie sa stie cuplurile despre FIV

Lucy Ionesco

CCR discuta sesizarea lui Iohannis privind reorganizarea teritoriala a Romaniei pe 3 octombrie

Ioana Badulescu