Guvernul a aprobat în ultima ședința o ordonanță de urgență privind acordarea unui ajutor de stat către SC Unifarm SA pentru aprovizionarea cu imunoglobulină. Activitatea de prevenire a deceselor și agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane a fost declarată printr-un Memorandum, aprobat tot în cadrul ședinței de Guvern, drept serviciu de interes economic general.
Astfel, prin decizia de miercuri, s-a acordat un ajutor de stat individual către SC Unifarm SA în valoare de 44.27 milioane de lei, suplimentând astfel bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2018 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
În ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătății încă din anul 2017, există o lipsă acută de pe piața din România a imunoglobulinei umane.
România a solicitat sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene prin intermediul Mecanismului European de protecție civilă stabilit în baza Deciziei 1313/2013 a Parlamentului și Consiliului European pentru furnizarea oricărei cantități disponibile de imunoglobulină umană.
“A fost necesar acest demers. Criza de imunoglobulină a durat prea mult și are un impact vital asupra multor pacienți care așteaptă acest medicament. În perioada în care tratamentele vor fi asigurate în acest mod, vom căuta soluții pe termen lung pentru a ne asigura că nu mai ajungem în astfel de situații”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă.