-8.8 C
România
18 ianuarie 2021
Politica

Guvernul Dancila va avea 4 vicepremieri: Birchall, Stanescu, Stefan si Gavrilescu

PSD a validat, in sedinta CExN de vineri, intregul Guvern Dancila, care va avea patru vicepremieri: Ana Birchall, Paul Stanescu, Viorel Stefan si Gratiela Gavrilescu. Totodata, George Ivaşcu a fost votat la Cultură.

Comitetul Executiv PSD a votat vineri ca Viorel Ştefan să ocupe funcţia de vicepremier fără portofoliu, în timp ce George Ivaşcu a fost susţinut pentru funcţia de ministru al Culturii, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Profesorul universitar Valentin Popa a fost votat de Comitetul Executiv PSD pentru funcţia de ministru al Educaţiei, au declarat surse politice pentru Mediafax, acesta reuşind să obţină nominalizarea în detrimentrul Ecaterinei Andronescu.

PSD Suceava a anunţat că îl va susţine pe profesorul universitar Valentin Popa, rectorul Universităţii din Suceava, pentru a prelua funcţia de ministru al Educaţiei.

Potrivit surselor politice, acesta a fost votat, în urmă cu puţin timp, de CEx PSD ca fiind nominalizarea pentru funcţia de ministru al Educaţiei.

Gabriela Firea anunţase anterior şedinţei că o susţine pe Ecaterina Andronescu pentru această funcţie.

Stiri pe aceeasi tema

Ministerul pentru Consultari Publice, infiintat de premierul Ciolos, finantat din fondul de rezerva

Cristiana Petrariu Bota

REZULTATE PREZIDENTIALE 2019, EXIT-POLL. Iohannis 38,7%, Dancila 22%, Barna 16,1%

Cristiana Petrariu Bota

Nelu Tataru deschide lista candidatilor PNL pentru Camera Deputatilor, Iulian Baca primul pe lista la Senat

Teodora Badescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult