Guvernul condus de Ludovic Orban isi va angaja raspunderea pe legislatia care prevede alegerea primarilor in doua tururi de scrutin. Decizia vine dupa ce Executivul a discutat, miercuri, o ordonanta de urgenta pentru modificarea legislatiei electorale. Orban a declarat, joi, ca este vital ca primarii sa fie alesi in doua tururi pentru a imbunatati performanta administratiilor locale.
Constient ca decizia ca primarii sa fie alesi in doua tururi ii va deranja pe cei care sunt la butoanele Parlamentului, Ludovic Orban a mentionat ca Guvernul trebuie sa intervina in acest sens si sa-si asume acest risc.
„PNL sustine alegerea primarilor cu jumatate plus unu dintre cetatenii care isi exprima votul. In urma cu doi ani am initiat un proiect de lege de conferire a unei legitimitati a acestor primari prin impunerea obligatiei ca primarul sa fie ales cu 50%+1. Acest proiect a fost parcat neregulamentar de BPuri la o defuncta comisie pentru a impiedica adoptarea proiectului de catre plenul camerei deputatilor.
Ca atare, stimati colegi, am luat decizia de a ne angaja raspunderea in fata Parlamentului pe alegerea primarilor in doua tururui. Noi ne-am angajat ca vom face ceea ce isi doresc oamenii. Sigur ca multi primari isi doresc alegerea intr-un singur tur.
Pentru a imbunatati performanta administratiilor locale este vital ca primarii sa fie alesi in doua tururi. E vreme sa facem ce vor oamenii.
Sigur ca acest lucru va deranja pe cei care sunt la butoanele Parlamentului dar trebuie sa ne asumam acest risc pentru ca Guvernul are obligatia de a interveni”, a declarat premierul Orban.
Motivul pentru care Ludovic Orban a ales varianta asumarii raspunderii tine de necesitatea de a forta PSD sa depuna motiunea de cenzura care ar putea duce catre anticipate, odata cu demiterea guvernului.
Social democratii vor depune motiune doar daca guvernul isi asuma raspunderea, in cazul unei ordonante de urgenta nefiind luata in calcul depunerea unei motiuni, sustin surse din PSD.
De asemenea, in discutiile lungi de la Palatul Victoria au fost analizate toate variantele, inclusiv cea in care, chiar daca guvernul ar fi adoptat o Ordonanta de Urgenta, PSD ar fi putut modifica actul normativ in Parlament.
Strategia lui Orban include angajarea raspunderii, fortarea unei motiuni care va duce la demiterea guvernului, urmata de doua variante prin care se va ajunge la alegerea primarilor in doua tururi: OUG inaintea votului din Parlament pe motiunea de cenzura sau asigurarea unei majoritati parlamentare care sa asigure adoptarea unuia dintre cele 4 proiecte aflate in Parlament.
O problema ar putea fi o contestatie la CCR, pe care social democratii au anuntat deja ca o vor face. La Curte, judecatorii numiti de PSD si judecatorul numit de UDMR pot forma o majoritate care ar putea respinge proiectul prin care primarii vor fi alesi in doua tururi de scrutin.