Halep, la ceremonia de la Arena Nationala in care a prezentat trofeul castigat la Roland Garros: Multumesc Romaniei pentru tot ce mi-a oferit. Sper sa avem mai multi campioni

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu iunie 11, 2018 21:42

Halep, la ceremonia de la Arena Nationala in care a prezentat trofeul castigat la Roland Garros: Multumesc Romaniei pentru tot ce mi-a oferit. Sper sa avem mai multi campioni

Simona Halep s-a declarat extrem de impresionată de fanii prezenţi la Arena Naţională, în cadrul ceremoniei în care a prezentat trofeul câştigat la Roland Garros. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduită în momentul în care a urcat pe scenă alături de jucătoarea de tenis şi i-a înmânat acesteia cheia Municipiului Bucureşti.

„Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit, am vrut special să vin, să ne bucurăm pentru acest trofeu. Bucuria este foarte mare, vă mulţumesc foarte mult, nu m-am aşteptat. Sunt foarte mândră că sunt româncă, aşa cum spun mereu. Aceste performanţe sunt de aici, mereu am spus, chiar dacă vin dintr-o ţară micuţă, se poate face performanţă mare. Peste tot am parte de dumneavoastră, sunteţi un public numeros şi călduros. Acest drum a fost foarte lung, de 20 de ani am început să joc tenis, mulţumesc antrenorilor, care au pus o cărămidă la această performanţă, familiei mele. Ştim bine că nu avem un sistem dezvoltat în sport, dar mulţumesc României pentru tot ceea ce mi-a oferit şi sper să mai avem mulţi campioni. Sper sa fie un început, trebuie să avem mai multă încredere în noi ca oameni, dar întâi trebuie să visezi. Nu aş vrea să mai plec de pe această scenă, vă mulţumesc, este un moment deosebit”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep a fost îmbrăcată în echipamentul sportiv în care a evoluat la French Open şi a fost întreruptă în repetate rânduri de aplauzele şi scandările fanilor.

Pe scenă, au fost invitaţi Ilie Năstase şi preşedintele FRT, George Cosac, moment în care Simona Halep a spus: „Ilie Năstase a câştigat două Grand Slam-uri. Sper să-mi dea din puterea lui să mai căştig şi eu unul”.

„Sunt foarte mândru de Simona, şi eu am trecut prin aceeaşi situaţie, am jucat trei finale, înainte să iau un Grand Slam. O felicit pe ea şi pe părinţi, că federaţia mai puţin a ajutat-o. O felicit că a avut răbdare, pentru că acum au venit şi trandafirii, adică victoriile”, a declarat Ilie Năstase.

Scena de la Arena Naţională a fost aşezată spre tribuna oficială, iar la eveniment au fost prezenţi copii de la CSM Bucureşti.

La final, Monica Anghel şi Marcel Pavel i-au cântat Simonei Halep, iar jucătoarea a dat autografe copiilor.
La eveniment au fost prezenţi aproximativ 20.000 de oameni.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.