Constanţa va avea din nou, începând cu anul 2018-2019, un Liceu Militar de Marină. Ministrul Apararii, Mihai Fifor, a facut o serie de precizari in acest sens. Oficialul si-a exprimat speranta ca, din anul școlar 2017-2018, Liceul Militar de Marină, desființat în urmă cu 20 de ani, isi va redeschide portile.
Mihai Fifor: „Vă asigur că vom face lucrul acesta cu toată responsabilitatea, readucând în Constanţa o unitate de învăţământ liceal de elită, aşa cum a fost întotdeauna Liceul de Marină din Constanţa.
Sperăm noi ca, dacă lucrurile acestea se întâmplă pe 15, în toamna aceasta să putem deja să deschidem porţile Colegiului de Marină pentru MApN şi să putem să pornim la drum în modul cel mai serios cu putinţă.
Spuneam că veştile nu sunt bune numai la nivelul colegiului. Am făcut o vizită foarte bună acum câteva zile la Constanţa. Am fost atunci cu generalul Ciucă şi cu amiralul Mârşu şi am luat la pas practic cam tot ce avem noi la Marea Neagră. Am vizitat şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi sunt foarte multe lucruri pe care le vom sprijini în continuare pentru dezvoltarea acestei unităţi de învăţământ superior militar de elită din România. Lucrul bun este că vom investi, de pildă, pentru ca dânşii să-şi dezvolte departamentul de cercetare. Credem foarte mult în faptul că orice instituţie de învăţământ superior din această ţară nu poate face performanţă dacă n-are şi această activitate de cercetare foarte-foarte bine pusă la punct. Or, noi încercăm să investim foarte mult şi în zona aceasta.”