In Biserica Nasterii Domnului din Betleem, slujba de Craciun a avut loc la miezul noptii. Sarbatoarea a fost marcata de proteste
Externe

In Biserica Nasterii Domnului din Betleem, slujba de Craciun a avut loc la miezul noptii. Sarbatoarea a fost marcata de proteste

În Biserica Naşterii Domnului din Betleem, slujba de Crăciun a avut loc la miezul nopţii şi a fost oficiată de patriarhul grec al Ierusalimului. Liturghia a început chiar în dreptul locului unde tradiţia spune că s-a născut Iisus Hristos. Din respect pentru creştini, la ceremonia religioasă au participat preşedintele Autorităţii Palestiniene şi un trimis al Regelui Iordaniei.

Totuși, sărbătoarea Crăciunului pe rit vechi a fost marcată de proteste în Betleem – zeci de oameni au atacat sâmbătă maşina patriarhului ortodox din Ierusalim. Incidentele s-au petrecut la sosirea lui Teofil al III-lea, care a oficiat sâmbătă seară slujba de Crăciun la Biserica Naşterii Domnului.

Oamenii au lovit cu pumnii şi picioarele maşina ierarhului, pe care-l acuză că s-a implicat în vânzarea unor terenuri către mai multi investitori. Autoturismul şi-a putut continua drumul abia după intervenţia forţelor de securitate.

200 de milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc azi Crăciunul pe rit vechi, fie că sunt în nordul Africii, în Orientul Mijlociu, în Balcani sau în Rusia. Aceşti credincioşi marchează Nașterea Domnului conform calendarului iulian, ce are un decalaj de 13 zile faţă de cel gregorian folosit de marea majoritate a planetei.

Iti recomandam si: Astazi se sarbatoreste Craciunul pe rit vechi. Mii de turisti moldoveni si rusi au ales sa petreaca Sarbatoarea Nasterii Domnului in Romania

 

Articole asemănătoare

Incident la Centrala Nucleara de la Paks, Ungaria

Lucy Ionesco

Incident cu pasageri romani intr-un avion care zbura de la Londra la Bucuresti

Lucy Ionesco

Semnale ingrijoratoare din presa internationala cu privire la Romania. FT: Drumul pe care Dragnea si aliatii sai conduc Romania provoaca ingrijorare in randul partenerilor din UE si NATO

Ioana Badulescu