2.2 C
România
24 noiembrie 2020
Statistica: Cifra de afaceri din industrie a crescut in primele noua luni din 2019 cu 5,7%
Social

INS: Salariul mediu net a crescut in octombrie pana la valoarea de 2.392 de lei

Salariul mediu net s-a majorat, in octombrie, cu 16 lei, arata datele publicate luni de Institutul National de Statistica (INS). Astfel, castigul salarial mediu nominal net a crescut, in octombrie, cu 16 lei (+0,7%), pana la valoarea de 2.392 de lei, in comparatie cu luna anterioara, in timp ce salariul mediu nominal brut s-a majorat cu 0,7% si a ajuns la 3.327 lei.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice), respectiv 6.054 de lei, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (1.415 lei).

In octombrie 2017 vs septembrie 2017, cresterile castigului salarial mediu net s-au datorat acordarii de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru performante deosebite), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou), dar si realizarilor de productii sau incasarilor mai mari (functie de contracte).

Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in activitatile de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale) – cu 5%, in activitati de editare, industria metalurgica (intre 4% si 4,5%), respectiv intre 2% si 3,5% in intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), alte activitati extractive, fabricarea de mobila, cercetare-dezvoltare, extractia minereurilor metalifere, alte activitati industriale n.c.a., captarea, tratarea si distributia apei, fabricarea produselor din tutun, colectarea si epurarea apelor uzate.

Pe de alta parte, scaderile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea, in luna septembrie, de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performante deosebite sau pentru ‘Ziua petrolistului’), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si alte fonduri. De asemenea, scaderile castigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici (functie de contracte), precum si de angajarile de personal cu castiguri salariale mici din unele activitati economice.

Astfel, cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat dupa cum urmeaza: cu 19% in extractia petrolului brut si a gazelor naturale; intre 7% si 12,5% in activitati de servicii anexe extractiei, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, telecomunicatii; intre 1,5% si 2,5% in activitati auxiliare intermedierilor financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, agricultura, vanatoare si servicii anexe, fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice.

Totodata, in sectorul bugetar s-au consemnat cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta in: invatamant (+4,4%), ca urmare a acordarii sumelor reprezentand plata cu ora a cadrelor didactice, in administratia publica (+0,9%), respectiv in sanatate si asistenta sociala (+0,6%).

Datele INS releva ca, in comparatie cu luna octombrie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,5%, iar indicele castigului salarial real a fost de 110,6%.

Stiri pe aceeasi tema

Madalin Voicu si Nicolae Paun, frauda cu fonduri europene. DNA cere aviz de arestare de la Camera Deputatilor

Cristiana Petrariu Bota

Greva de la metrou ramane in vigoare, desi Tribunalul Bucuresti a declarat nelegala actiunea de protest

Ioana Badulescu

Rezultate LOTO din 12 iulie 2015. Vezi numere LOTO 6 din 49 extrase duminica

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult