Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, luni, ca un stat puternic nu este cel care are institutii de forta puternice, ci o economie puternica, si a subliniat ca batalia pentru corectitudine si progres ne apartine tuturor in egala masura. Ioan Rus a mai spus ca impotriva coruptiei s-a mai luptat „in valuri” si altadata, iar efectele s-au vazut sute de ani mai tarziu.
„Un stat puternic nu este un stat care are institutii de forta puternice, ci care are o economie puternica. (…) Pana la urma vor trebui sa inteleaga cu totii ca batalia pentru corectitudine si progres ne apartine in egala masura tuturor. Nu avem de ce sa aratam cu degetul catre doamna Codruta, sa o uram sau sa o iubim. Isi face treaba asa cum se cuvine, atata tot ca trebuie sa ne-o facem si noi cu totii”, a spus Ioan Rus, prezent la bilantul Ministerului Afacerilor Interne.
Ioan Rus a mai precizat ca impotriva coruptiei s-a mai luptat „in valuri” si altadata. „A mai fost o lupta in istorie: Vlad Tepes. A facut tot asa. Boierii s-au mutat si au plecat toti la turci. Efectele le-am vazut sute de ani de atunci incoace”, a precizat ministrul.
La acelasi eveniment a fost prezenta si sefa DNA, Laura Codruta Kovesi. Ea a sustinut un discurs in care a mentionat ca una dintre vulnerabilitatile combaterii coruptiei este reprezentata de apropierea dintre anumite cadre MAI de politicieni si oameni de afaceri locali.
In acest context, ministrul Transporturilor a contrazis-o pe Kovesi si a explicat ca, din punctul sau de vedere, apropierea politicului de reprezentantii Ministerului de Interne nu constituie o vulnerabilitate in contextul in care atat politicieni, cat si angajatii structurilor de aplicare a legii trebuie sa sustina lupta impotriva coruptiei in comun.
„Sunt politicieni corupti, judecatori corupti, procurori corupti, politisti corupti. In consecinta, nu sunt de acord ca limitarea relatiilor dintre politisti si politicieni este o vulnerabilitate la sistemul de lupta anticoruptie, doar daca plecam de la premisa ca unii sunt corupti, iar ceilalti corecti sau invers. In realitate aceasta lupta trebuie s-o ducem toti, dar toti”, a spus Rus.
Ioan Rus a dat ca exemplu o situatie pe care a vazut-o in Germania cu ani in urma cand la clasa intai in fata copiilor a fost adus un politist in uniforma, iar invatatoarea le-a spus copiilor ca acela este un personaj pozitiv caruia i se pot adresa atunci cand au probleme.