Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, miercuri, ca a luat decizia de a reconstrui din temelii sistemul sanitar din Romania, un proces care trebuia inceput imediat dupa 1989. Declaratia vine dupa o sedinta la care au participat seful statului si reprezentanti ai sistemului medical, in urma careia Iohannis a afirmat ca au fost identificate problemele legate de aparatura din spitale si ca au fost propuse o serie de solutii.
Potrivit declaratiilor facute de Iohannis, in perioada urmatoare va fi facuta o modernizare a sistemelor de gaze, in special oxigen, din spitale, dar si a infrastructurii electrice. De asemenea, se vor identifica solutii prin care sa se asigure o mentenanta optima aparaturii.
Iata principalele declaratii facute de presedinte:
„Am avut astazi o discutie foarte tehnica si aplicata pe un domeniu de mare importanta, dar de multe ori neglijat. Ma refer la zona echipamentelor medicale si a retelelor de electricitate din spitalele publice. Am abordat modul lor de intretinere, un aspect esential intr-o perioada cum este cea de acum, de mare presiune pe sistemul medical.
La sedinta au participat reprezentanti ai Guvernului, dar si experti, medici si ingineri medicali, tocmai pentru a gasi cele mai bune solutii de rezolvare a problemelor existente.
In cadrul acestei intalniri, specialistii au prezentat o evaluare nationala a infrastructurii retelelor de gaze in sectiile de Anestezie si Terapie Intensiva din spitalele publice, sectii care, asa cum stim, sunt suprasolicitate din cauza numarului mare de cazuri severe de COVID-19 pe care trebuie sa le gestioneze.
Mi-a fost prezentata inclusiv o analiza a disfunctionalitatilor si defectiunilor care pot aparea pe perioada de functionare a acestor aparate, cu exemple punctuale de la nivelul diferitelor spitale din tara care au sectii sau compartimente de Terapie Intensiva.
Pentru a avea o imagine cat mai corecta asupra situatiei la zi, am solicitat Ministerului Sanatatii si expertilor o analiza a contractelor de service si mentenanta pentru echipamentele si aparatura medicala din dotarea spitalelor publice. Este evident ca, in conditiile asigurarii necesarului de medicamente, materiale sanitare si a acoperirii cheltuielilor salariale, fondurile pentru service-ul si mentenanta aparaturii sunt masiv subdimensionate si adeseori insuficiente.
Discutia de astazi a fost extrem de utila si au fost identificate deja cateva solutii concrete, care vor fi preluate de autoritati si puse in aplicare.
In primul rand, este necesara modernizarea sistemelor de gaze medicinale, in special oxigen, si a retelelor electrice. Aici am gasit impreuna solutia pregatirii unui program de finantare bine pus la punct, folosindu-ne de fondurile europene, o resursa foarte valoroasa si la indemana pentru dezvoltarea sistemului medical din Romania.
In al doilea rand, se impune regandirea instrumentelor legislative si financiare care sa permita o sustinere a sistemului de service si mentenanta a tehnicii spitalicesti. Un rol important il are resursa umana si cand spun aceasta ma gandesc la inginerii medicali, care trebuie valorificati si implicati mai mult in partea de functionare spitaliceasca.
Aceste aspecte vor fi incluse in pachetul de legi privind reforma din sanatate, aflat in plin proces de elaborare la Ministerul Sanatatii.
Traversam o perioada extrem de dificila pentru sistemul nostru medical, care a scos in evidenta toate deficientele structurale neglijate ani si ani de zile. Tocmai pentru ca ne-am lovit de atat de multe probleme, se lucreaza de cateva saptamani bune la o viziune coerenta in acest domeniu, care sa fie transpusa in legi si reglementari clare.
Impreuna cu Guvernul, sunt decis sa facem ceea ce nu s-a realizat, de fapt, in Romania dupa 1989, adica sa reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lunga durata, care insa nu mai poate fi amanat si care trebuie sa demareze imediat ce in Parlament vom avea o noua majoritate, responsabila si deplin angajata in slujba binelui romanilor.
Va multumesc si va doresc multa sanatate!”, a declarat Klaus Iohannis.