11.1 C
România
30 octombrie 2020
Presedintele Iohannis, la bilantul MAI: Trebuie sa fiti modele de comportament
Politica

Iohannis, reactie la referendumul din Grecia: Desi grecii au votat NU, sper ca intelepciunea politica va prima

Presedintele roman Klaus Iohannis a rectionat la referendumul organizat ieri in Grecia privind masurile de austeritate, referendum al carui rezultat a fost masiv impotriva. Iohannis a declarat, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, ca desi Grecia a votat NU, spera ca intelepciunea politica si economica vor avea prioritate in cele din urma. 

„Deși Grecia a votat NU la referendumul de ieri, sper că înțelepciunea politică și economică va prima în cele din urmă și se vor găsi soluții care să însemne DA pentru viitorul european al Greciei. Este foarte important pentru toate statele Uniunii Europene să se caute în continuare căi pentru a ieși din criză”, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

Codrin Scutaru, vicepresedinte ALDE: Grecia trebuie sa ramana in Europa. No Grexit

Amintim ca grecii au votat masiv, duminica, impotriva masurilor de austeritate, iar criza elena a intrat intr-o noua etapa.

Hotarata sa negocieze de pe poziţii de forţă, Atena merge la noile discuţii fără cel mai controversat reprezentant al său – ministrul de Finanţe, Yanis Varoufakis, care si-a prezentat demisia luni dimineata. El a dat de inteles ca a demisionat la presiunea unor membri ai Eurogrupului.

Yanis Varoufakis, ministrul de Finante din Grecia, a demisionat, probabil la presiunea Eurogrupului

Stiri pe aceeasi tema

CONGRES PMP: Basescu candideaza la conducerea PMP

Cristiana Petrariu Bota

Presedintele Comisiei Europene a discutat telefonic cu Klaus Iohannis

Cristiana Petrariu Bota

Viorica Dancila, mesaj cu ocazia zilei de 8 martie: Fac apel la solidaritate si unitate, valori care trebuie redefinite la nivelul societatii

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult