Iranul recunoaste ca a doborat avionul ucrainean, insa spune ca a fost consecinta unei erori umane si a aventurismului SUA

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota ianuarie 11, 2020 12:00

Iranul recunoaste ca a doborat avionul ucrainean, insa spune ca a fost consecinta unei erori umane si a aventurismului SUA

Iranul a recunoscut, sambata dimineata, ca a doborat avionul ucrainean, insa spune ca a fost consecinta unei erori umane si a “aventurismului SUA”. Autoritatile de la Teheran au recunoscut ca au doborat “din greseala” avionul companiei ucrainene Ukraine International Airlines. Initial, Iranul nu a recunoscut doborarea avionului ucrainean si a dat vina pe compania Boeing.  

Potrivit sursei citate, accidentul este consecinta unei erori umane si a “aventurismului SUA”, a declarat ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif.  

Presedintele Hassan Rohani a vorbit despre o mare tragedie si o “greseala impardonabila”, subliniind ca Iranul “regreta profund”ca a tras din greseala contra aparatului.

“Concluziile preliminare a unei anchete interne a Fortelor Armate: o greseala umana intr-o perioada de criza cauzata de aventurismul SUA a dus la dezastru”, a scris Javad Zarif pe Twitter.  

“Regretam profund si transmitem scuze si condoleante poporului nostru, familiilor victimelor si celorlalte natiuni afectate”, a mai mentionat acesta. 

Presedintele Hassan Rohani a vorbit despre o mare tragedie si o “greseala impardonabila”, subliniind ca Iranul “regreta profund”ca a tras din greseala contra aparatului. 

Avionul, un Boeing 737 UIA, s-a prabusit la doua minute dupa ce a decolat, miercuri dimineata, de la Teheran catre Kiev.

Catastrofa care a antrenat moartea a 176 de persoane – in principal iraniano-canadieni, dar si afgani, britanici, suedezi si ucraineeni – a avut loc in noaptea de marti spre miercuri, la putin timp dupa ce tiruri de rachete ale Teheranului au fost folosite asupra a doua baze ale armatei americane in Irak.

Iranul recunoaste ceea ce comunitatea internationala deja stia 

Initial, Iranul nu a recunoscut doborarea avionului ucrainean si a dat vina pe compania Boeing.

Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a declarat insa joi ca dovezile din prezent indica faptul ca avionul ucrainean, prabusit miercuri la scurt timp dupa decolarea de la Teheran, a fost, in realitate, doborat de o racheta antiaeriana trasa de iranieni. Primul care mentionase, insa, aceasta ipoteza, fusese presedintele american, Donald Trump.

In catastrofa aeriana de la Teheran si-au pierdut viata 176 de persoane. Avionul se indrepta spre Kiev, insa cei mai multi pasageri (138) aveau escala in Kiev, iar destinatia finala era Canada.

Declaratia premierului canadian a venit dupa ce mai multe surse americane au dezvaluit ca exista o „probabilitate foarte mare” ca zborul 752 care a decolat miercuri de pe aeroportul din Teheran sa fi fost doborat de sistemele antiaeriene ale Iranului.

Un satelit militar a detectat, de asemenea, amprentele termice provenind de la doua lansari de rachete antiaeriene, cel mai probabil SA-15. La putin timp, satelitul a detectat o noua amprenta termica, provenita in urma exploziei in aer a aeronavei civile.

Momentul in care o racheta sol-aer a interceptat avionul a fost filmat de un martor ocular.

Generalul in rezerva Alexandru Grumaz a comentat la Digi24 anuntul facut de autoritatile iraniene, ce inseamna el, de ce a fost facut si ce urmeaza:

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.