Istoricul şi filosoful Neagu Djuvara a încetat din viață, joi, la varsta de 101 ani. Informația a fost confirmata pentru Televiziunea Romana de apropiati ai familiei. Neagu Djuvara a murit la spital, unde era internat de mai multă vreme, din cauza unei pneumonii.
Istoricul obișnuia să își serbeze ziua de naștere de două ori, pe 18 august pe calendarul vechi şi pe 31 august dupa noul calendar.
Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, în Bucureşti. În 1937 a devenit licenţiat în istorie la Sorbona, iar în 1940 şi-a luat doctoratul în drept la Paris. În 1987 a obţinut Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (INALCO) din Paris.
A lucrat la Ministerul de Externe, din 1943, iar la 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm. Numit secretar de legaţie la Stockholm, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franţa şi militează în diverse organizaţii din diaspora. A fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris şi a activat la Radio Europa Liberă, Fundaţia Universitară ”Carol I”, Casa Românească, etc.
În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a fost consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa şi America.
Revenirea în țară, opera și decorațiile lui Neagu Djuvara
După Revoluţia din decembrie 1989 a revenit în România, în 1990. A fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti (1991-1998), membru de onoare al Institutului de Istorie ”A.D.Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” din Bucureşti.
Preocupat în mod special de filosofia istoriei şi de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referinţă, dintre care: ”Le droit roumain en matiere de nationalité” (teza de doctorat) (Paris, 1940); ”Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations” (”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor”) (Paris, 1975), carte premiată de Academia Franceză în 1976; ”Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle” (”Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne”); ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (2008); ”Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”; ”De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul” (ediţia I – 2003, ediţia a II-a – 2007), cu o traducere în limba engleză apărută în 2011; ”Însemnările lui Georges Milesco” (roman); ”Amintiri din pribegie” (2005, în 2012 apărând cea de-a zecea ediţie), versiune franceză: ”Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990)”; ”Există istorie adevărată?” (2004); ”Thocomerius-Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti” (2007); ”Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914-1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie” (2008); ”Ce au fost ‘boierii mari’ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)” (2010); ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” (2012); ”O scurtă istorie ilustrată a românilor” (2013) (apărută, în 2014, şi în traducere în limba engleză – ”A Brief Illustrated History of Romanians”).
Neagu Djuvara şi-a lansat, la 26 noiembrie 2011, în cadrul Târgului Gaudeamus, volumul „Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă”, considerat de către public ”Cea mai râvnită carte a Târgului”, iar la 10 mai 2012 a fost lansată la standul României de la Salonul Internaţional de Carte de la Torino traducerea în italiană a cărţii sale ”Între Orient şi Occident” (”Tra Oriente ed Occidente. Gli Stati Romeni agli inizi dell’epoca moderna”).
În 2006 Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. La 9 august 2016 istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, iar la 5 decembrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit şi de către Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi. I-a fost decernat Premiul de Excelenţă al celei de-a XVI-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural 2016. În octombrie 2016 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Iaşiului.
