DNA
Social

Jurnalistul Julien Tanase, retinut de DNA dupa ce ar fi santajat un candidat la alegeri din judetul Mures

Jurnalistul Julien Tanase a fost retinut de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), dupa ce ar fi santajat un candidat la alegeri din judetul Mures. Procurorii DNA l-au retinut pentru 24 de ore pe jurnalistul Julien Tanase, sub acuzatia de santaj. 

Potrivit anchetatorilor, in luna martie 2016, jurnalistul Julien Tanase i-a propus printr-un intermediar unui viitor candidat la primaria unei comune din judetul Mures, ajutorul pentru a castiga alegerile locale din anul in curs, lucru cu care viitorul candidat a fost de acord. Mai apoi, candidatul i-a dat jurnalistului suma de 2.500 de euro.

Ce spun procurorii DNA:

„În cursul lunii martie 2016, unui viitor candidat la primăria unei comune din județul Mureș (denunțător în cauză), i s-a propus printr-un intermediar, ajutorul unui jurnalist pentru a câștiga alegerile locale din anul în curs, lucru cu care viitorul candidat a fost de acord.

Astfel, la data de 24 martie 2016, într-un restaurant din Luduș, denunțătorul s-a întâlnit cu suspectul Tănasă Julien pe care l-a recunoscut ca fiind același jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat în publicaţia sa, avantajându-l şi favorizându-l pe contracandidat să câştige acele alegeri. Suspectul i-a dat de înţeles că, pentru ajutorul dat atunci contracandidatului ar fi primit bani, însă nu a precizat ce sumă primise de la persoana respectivă.

În același context, pentru a-i face acelaşi serviciu,suspectul Tănasă Julien i-a cerut denunțătorului suma totală de 3.500 euro, asigurându-l totodată că va câştiga fără dubiu alegerile cu ajutorul acţiunilor sale pe care le va îndrepta împotriva celui pe care-l ajutase să devină primar în urmă cu 4 ani.

În continuare, suspectul Tănasă Julien i-a mai spus denunţătorului că, în urmă cu 4 ani, procedase în aceeași manieră şi cu alţi candidaţi la funcţiile de primar din alte trei comune.

Ulterior, la începutul lunii aprilie 2016, jurnalistul i-a transmis denunțătorului că, în cazul în care nu îi va aduce suma de bani, redusă în urma negocierilor la 2.500 euro, va stabili o înţelegere cu contracandidatul său și va avea grijă din nou ca acesta să câștige alegerile locale. De asemenea, denunțătorul urma să fie denigrat din nou în publicaţia electorală ce urma a fi difuzată în comuna respectivă, prin prezentarea unor fapte neadevărate, ori a unora adevărate, dar cu caracter compromiţător.

La data de 11 aprilie 2016, în condiţiile stabilite la întâlnirile anterioare, denunțătorul i-a remis suspectului Tănasă Julien suma de 2.500 euro pretinsă, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.

Tănase Julien urmează să fie prezentat Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Stiri pe aceeasi tema

REZULTATE LOTO 30 IANUARIE 2014: REPORTURI LA 6 DIN 49, JOKER SI 5 DIN 40

Bogdan

Dorin Cocos si-a recunoscut faptele. Magistratii ICCJ dezbat astazi un nou termen in dosarul ANRP

Cristiana Petrariu Bota

Incendiu la metrou in Piata Romana, doua persoane au ajuns la spital. Metroul spre Universitate a fost evacuat

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult