13.3 C
România
11 septembrie 2024
Social

Legea defaimarii initiata de Dragnea vs controlul ideologic asupra educatiei scolare

„Cine decide asupra educatiei, decide asupra viitorului”, este titlul unui comentariu publicat de Horatiu Pepine pe site-ul Deutsche Welle. Legea lui Liviu Dragnea a fost inteleasa gresit, la acest punct el are dreptate, subliniaza autorul, care completeaza ca nu atat limitarea abuzului de presa este tinta acestei legi, cat controlul ideologic instituit asupra educatiei scolare. Legea lui Liviu Dragnea instituie un grup de oameni cu putere absoluta in chestiunile ideologice majore, un aspect important si cu efecte de profunzime fiind controlul care va fi instituit asupra educatiei scolare.

De precizat ca Legea defaimarii va intra, miercuri, la votul final al Camerei Deputatilor.

In ciuda aparentelor, pozitia exprimata de ambasada SUA la Bucuresti foloseste legii lui Liviu Dragnea, caci ii netezeste drumul spre adoptare. Am vazut reactia ambasadorului Hans Klemm care a spus ca SUA se opun ”legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu preţul libertaţii de exprimare”, citandu-l in context pe presedintele Obama: ”Arma cea mai puternica impotriva discursului urii (”hateful speech”) nu este sanctionarea sa prin lege, ci coalizarea cat mai multor voci impotriva intolerantei…” Nu reiese cu claritate daca ambasadorul cunostea legea in toate detaliile si consecintele ei.

In orice caz, Liviu Dragnea nu a ramas insensibil la mesaj. ”Am vazut reacţia ambasadorului SUA” a spus liderul PSD. si a continuat: ”sunt total de acord cu declaraţia si cu afirmaţiile dumnealui, si eu si PSD-ul susţinem libertatea de exprimare. Am anuntat deja de aseara, public, ca, mai ales dupa noile amendamente pe care le voi depune astazi, aceasta lege nu va mai putea fi inteleasa gresit”.

Prin urmare, liderul social-democrat s-a angajat sa scoata din lege majorarea amenzilor (care vor ramane la nivelul stabilit de Ordonanta Guvernului 137/2000 cu modificarile ulterioare) si sa renunte la definitia defaimarii sociale, pastrand termenii consacrati anterior.

Presa a salutat aceste evolutii ca pe o victorie, dar se pare ca legea nu a fost bine inteleasa de oponentii ei. Nu mai spunem ca nu e vorba aici de autoritarismul FSN din anii 90 (aici Liviu Dragnea are dreptate), dar chiar si cei care au inteles sensul real al legii au tins sa exagereze amenintarea legata de presa. Mult mai importanta si cu efecte de profunzime este o alta componenta si anume controlul care va fi instituit asupra educatiei.

Am aratat intr-o articol anterior (”Nu mai putina, ci mai multa istorie e solutia”) ca legea lui Dragnea infiinteaza in interiorul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) un departament special, care are misiunea de a aviza toate manualele si materialele didactice intrate in uzul scolii. E clar ca nu s-a inteles deloc sensul acestui articol. Manualele sunt, asa cum stim, aprobate de Ministerul Educatiei, ceea ce este firesc, desi s-a obiectat pe buna dreptate ca Ministerul nu are intotdeauna la dispozita sa oamenii cei mai competenti in materie si ca nu face decat sa multiplice manualele proaste in virtutea clientelismului prea raspandit. E perfect adevarat, dar solutia nu e sa rapesti ministerului autoritatea cu care este investit, ci sa aduci acolo oameni mai bine pregatiti. Prin urmare admitem ca trebuie sa existe un for care sa decida cu privire la continutul manualelor folosite in cadrul invatamantului public, sa spuna ce se invata si ce nu se invata sau care este, cu alte cuvinte, canonul scolar. Legea romaneasca – si nu numai – pretinde ca si invatamantul privat sa se supuna autoritatii Ministerului, ceea ce este discutabil, dar este o alta problema.

Ce face insa legea lui Liviu Dragnea? Mai inainte de a fi aprobat de Ministerul Educatiei, un manual si orice alt material didactic va trebui sa fie avizat de Departamentul special infiintat. (”Art. 8. Manualele scolare si materialele didactice aprobate de Ministerul Educatiei si Cercetarii stiintifice vor fi avizate in prealabil de Departamentul pentru Promovarea Demnitatii Umane si Tolerantei, infiintat in baza prezentei legi”).

Daca suntem atenti la structura logica a acestui mecanism administrativ, observam ca se instituie doua trepte de validare, la fel ca in epocile cenzurii. Una este validarea stiintifica a unui manual si alta este cea ideologica sau politica. Chiar daca pretinde ca are o misiune generoasa (”cultivarea tolerantei”), comisia speciala va avea o autoritate mai inalta decat cea a autorilor de manual si decat cea a Ministerului, ceea ce in sine da de gandit. Dar mai important este altceva si anume ca avizul CNCD este fara drept de recurs. Daca acest Departament din interiorul CNCD nu agreaza un manual de istorie, autorii nu au mijloace legale de a contesta verdictul. Si cine vor fi acesti ”cenzori” camuflati intr-un birou departe de ochii presei? Viciul de fond este ca legea ofera unui grup restrans de persoane, aflate dincolo de orice control public si in afara ordinii constitutionale, o putere absoluta.

Sa facem o comparatie. A murit recent un vestit judecator de la Curtea Suprema a SUA, Antonin Scalia. Numit de presedintele Ronald Reagan, judecatorul Scalia a reprezentat timp de decenii un bastion al conservatorismului american. Presedintele Obama va numi cu siguranta in locul ramas vacant un judecator care ii impartaseste vederile liberale. Miza e uriasa, caci micul grup de judecatori decid in mod absolut cu privire la toate problemele aflate in disputa societatii. in sistemul judiciar american, Curtea Suprema hotaraste nu doar asupra jurisprudentei in chestiunile de maxima importanta pentru societate (avort, pedeapsa cu moartea, casatoriile intre homosexuali etc), ci joaca si rolul curtilor constitutionale din Europa.

Dar sa observam ca legea lui Liviu Dragnea instituie si ea un grup de oameni cu putere absoluta in chestiunile ideologice majore, dar fara sa fie inalti magistrati sau fara sa fie alesi de cineva. Un grup mic de functionari necunoscuti opiniei publice va juca rolul unei inalte instante. Nu e nicio exagerare, caci ceea ce se invata la scoala, desi pare neinsemnat la prima vedere, formeaza constiinta a generatii intregi si decide treptat asupra viitorului politic al tarii. Existenta unui asemenea departament cu putere deplina asupra scolii va scoate pe nesimtite din domeniul dezbaterii publice toate aspectele care pot suscita o controversa, caci se va decide in avans si fara drept de apel. Sa mai semnalam ca asa ceva nu exista nicaieri in Europa sau in Statele Unite? O sa ni se raspunda ca Romania e in avangarda istoriei, asa cum liderul PSD, in candoarea lui, a si spus-o.

Si ca sa revenim. Ambasadorul Hans Klemm nu a spus nimic despre manuale si despre controlul educatiei, incurajandu-l practic pe Liviu Dragnea sa continuie pe drumul ales, dupa ce va fi facut concesii minore.

Articole asemănătoare

Mihaela Cordos, sotia senatorului PSD Alexandru Cordos, arestata pentru 30 de zile

Corina Alexandru

Iasi, capitala istorica a Romaniei! Presedintele Iohannis se afla la Iasi cu prilejul zilei sarbatorii Unirii Principatelor

Lucy Ionesco

COLECTIV, 64 DE MORTI. Unul dintre ranitii internati la Spitalul Floreasca a murit

Lucy Ionesco