Legea pensiilor se modifica! Astfel, persoanele care au lucrat in conditii deosebite se vor putea pensiona mai repede decat pana acum, conform unei legi care se va aplica incepand de duminica. Potrivit avocatnet.ro, persoanele pensionate incepand de duminica ce urmeaza vor beneficia de un mod de calcul mai avantajos decat cel din prezent.
Masurile se regasesc in Legea nr. 215/2019 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a fost publicata joi seara in Monitorul Oficial si care va intra in vigoare duminica. Astfel, noile reguli se vor aplica numai pensionarilor care se fac incepand din 17 noiembrie 2019.
In primul rand, in lege este stipulat ca cei ce au lucrat in conditii deosebite vor primi o luna in plus de vechime pentru fiecare an lucrat in aceste conditii, fata de situatia de pana acum. Adica vorbim de o vechime in munca suplimentara de patru luni pentru fiecare an de lucru in conditii deosebite, fata de trei luni pentru fiecare an, regula de pana acum. Modificarea este valabila pentru activitatea de dupa 1 aprilie 2001.
In al doilea rand, asta aduce si o schimbare a tabelului cu reducerile varstei standard de pensionare, la obtinerea pensiei pentru limita de varsta, in functie de anii lucrati in conditii deosebite. Astfel, daca pana acum reducerea varstei standard de pensionare se face incepand cu un stagiu de cotizare in conditii deosebite de cel putin sase ani, de duminica, reducerea varstei de pensionare se va face incepand cu un stagiu de cotizare in conditii deosebite de cel putin un an.
Mai multe detalii pe avocatnet.ro