Proiectul privind plata titlurilor executorii datorate profesorilor a fost adoptat de senatori. Documentul esaloneaza plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de personalul din învăţământ pe următorii cinci ani, iniţiativa aparţinând lui Liviu Dragnea, Mihai Tudose, Liviu Pop şi Marcel Ciolacu. Senatul este Cameră Decizionala pe acest proiect.
Propunerea legislativă privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora să se facă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, „ca urmare a întârzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a plăţii respectivelor cheltuieli, cât şi fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti executorii, ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învăţământ”, potrivit actului normativ.
Astfel, în 2018 se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu, iar în 2019, 10%. În 2020 şi 2021 se va plăti câte 25% din valoarea titlului executoriu, urmând ca în ultimul an de plată, 2022, valoarea să crească la 35%. În 30 de zile de la adoptarea legii, urmează ca Ministerul Educaţiei să adopte, prin ordin de ministru, normele metodologice de calcul pentru sumele datorate.
„Pentru instituțiile de învățământ superior de stat, plata diferențelor salariale castigate prin hotărâri judecătorești, plata daunelor-interese moratorii și a sumelor prevăzute de Legea nr.85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale”, prevede un amendament adoptat de Comisia de învățământ a Senatului.
De asemenea, costurile salariale directe din contractele de cercetare științifică, inclusiv cele derulate prin Academia Română, din contractele finanțate din fonduri Europene sunt aceleași cu cele din contractele de finanțare încheiate din fonduri bugetare. Plafoanele în baza cărora se calculează costurile salariale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
„Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învățământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern. Instituțiile de învățământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitimațiilor de student pentru gratuitate la transport, precum și asupra eliberării adeverințelor care să ateste calitatea de student”, prevede un alt amendament adoptat de comisie.
Proiectul de lege a fost iniţiat de social-democraţii Liviu Dragnea, Mihai Tudose, Liviu Pop şi Marcel Ciolacu.