Legea privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost promulgată, marţi, după mai multe luni de dezbateri în parlamentul britanic, informează AFP. Adoptat săptămâna trecută de Parlamentul din Marea Britanie, documentul, prezentat în iulie 2017 de către guvernul conservator al prim-ministrului Theresa May, a fost semnat marţi dimineaţa de regina Elisabeta a II-a. ”Asentimentul regal” reprezintă în Regatul Unit ultima etapă a procedurii legislative.
Concret, textul va pune capăt supremaţiei legislaţiei europene asupra celei britanice şi va transpune în legislaţia britanică anumite reglementări europene pe care Londra doreşte să le păstreze. Legea confirmă de asemenea faptul că 29 martie 2019, ora 23:00 locală şi GMT, reprezintă data oficială a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Textul a cunoscut un parcurs furtunos în Parlament de la începutul dezbaterii sale în septembrie şi guvernul a suferit mai multe ‘înfrângeri’, ilustrând diviziunile persistente în legătură cu direcţia pe care ar trebui să o urmeze Brexit-ul.
Iti recomandam si: In ce conditii vor putea aplica cetatenii UE care traiesc in Marea Britanie pentru rezidenta permanenta. Costul procedurii
Cetatenii UE vor trebui sa raspunda la trei intrebari daca vor ramane in Marea Britanie dupa Brexit. Vor fi doua tipuri de statut
Deputaţii pro-Brexit au sărbătorit adoptarea legii drept o garanţie că Marea Britanie va părăsi cu siguranţă Uniunea Europeană, în pofida incertitudinii cu privire la negocierile cu Bruxellesul.
Şansele unei eventuale reveniri asupra deciziei britanicilor de a părăsi UE sunt ‘nule’, a declarat euroscepticul Liam Fox, ministrul comerţului, în opinia căruia adoptarea legii a lansat ‘irevocabil’ punerea în aplicare a Brexit-ului.
În opinia influentului deputat conservator Jacob Rees-Mogg, susţinător al unui Brexit fără compromisuri, sfârşitul acestui proces legislativ furtunos înseamnă că premierul Theresa May va putea continua negocierile cu Bruxellesul dintr-o poziţie ‘mult mai puternică’