Breaking News

Legea salarizarii a fost adoptata de Parlament. Proiectul merge la promulgare la presedintele Iohannis

Legea salarizarii a fost adoptata, miercuri, de Camera Deputatilor, care este forul decizional. Astfel, Camera Deputatilor a adoptat proiectul de Lege a salarizarii, cu 188 de voturi ”pentru”, 28 de voturi ”impotriva” si 47 de abtineri. Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la dezbaterile din plenul Camerei ca Legea salarizarii unitare ca ”o lege a demnitatii romanilor” care va face ca acestia sa nu mai plece sa munceasca in strainatate, iar cei deja plecati sa se intoarca in tara. In plus, va duce la un grad mai mare de calificare a fortei de munca.

Proiectul de lege va merge la presedintele Romaniei pentru promulgare, in cazul in care nu va fi atacat la Curtea Constitutionala. USR a anuntat, marti seara, dupa adoptarea raportului in Comisia de munca a Camerei, ca intentioneaza sa sesizeze CCR in privinta Legii salarizarii unitare, despre care a spus ca nici acum nu se cunoaste impactul bugetar, iar membrii Guvernului ”improvizeaza” pentru ca nu stiu acest lucru.

”Cu siguranta vom face lucrul acesta (strang semnaturi – n.r.). Astazi am si lansat catre juristii nostri in lucru sa stranga toate motivele de neconstitutionalitate din aceasta lege (…) Noi am avut o dezbatere publica cu sindicatele, chiar raportat la prima forma a legii si deja de atunci si noi si sindicatele am spus aceasta lege este neconstitutionala din mai multe motive.

Unul, principal este ca daca ne uitam chiar si acum in forma legii, acolo scrie nu are impact bugetar pe anul curent iar pentru urmatorii patru ani la impact bugetar nu este completat nimic. Guvernul habar nu are de fapt si improvizeaza raportat la impactul bugetar al acestei legi”, a declarat deputatul USR la finalul dezbaterilor din Comisia de munca pe Legea salarizarii.

Citeste si: SALARIZARE 2017 – 2018. Toate salariile vor fi majorate cu 25% de la 1 ianuarie 2018, o crestere mai mare este prevazuta in invatamant si sanatate

GRILA SALARIZARE 2017 – 2022. Ministerul Muncii a anuntat prevederile din noua grila de salarizare

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la dezbaterile din plenul Camerei privind Legea salarizarii unitare, ca vointa Guvernului de a duce lucrurile la capat in aceasta chestiune nu a fost ”suficient de puternica”, efortul Parlamentului contand cel mai mult.

”Elaborarea acestei legi nu a fost un lucru foarte simplu. Din pacate, la un moment, dat vointa politica a Guvernului de a duce lucrurile pana la capat nu a fost suficient de puternica. Cred ca efortul Parlamentului, al tuturor parlamentarilor, a contat cel mai mult si sunt convins ca adoptarea acestei legi va spori prestigiul legislativ chiar daca astazi poate unii dintre noi nu ne dam seama. Dincolo de dezbaterile si criticile publice absolut necesare, ne-am confruntat cu miscari, unele coordonate, care au incercat sa impiedice adoptarea acestei legi. Ma bucur ca am reusit sa depasim aceste obstacole si la final Parlamentul sa reuseasca sa adopte o lege atat de importanta”, a spus Liviu Dragnea in plenul Camerei Deputatilor.

Presedintele PSD a apreciat Legea salarizarii unitare ca ”o lege a demnitatii romanilor” care va face ca acestia sa nu mai plece sa munceasca in strainatate, iar cei deja plecati sa se intoarca in tara. In plus, va duce la un grad mai mare de calificare a fortei de munca.

”Legea salarizarii unitare face ordine intr-un sistem in care a dominat haosul, bunul plac si discriminarea. Va fi o ordine bazata pe criterii obiective, cum ar fi valoarea sociala a muncii. Decalajul dintre cele mai mari si cele mai mici salarii care a crescut deopotriva saracia si nemunca pentru ca creat si fenomenul salariilor nedrepte mari a fost redus la o dimensiune rationala care masoara importanta sociala a muncii. In acelasi timp legea aduce o crestere substantiala a salariilor mici. Legea are cateva principii simple care vor fi aplicate de sus pana jos. La munca egala salarii egale, personalul de conducere are salarii mai mari decat cel de executie, cei cu studii superioare au salarii mai mari decat cei cu studii medii”, a spus presedintele Camerei Deputatilor.

El a negat asertiunile potrivit carora Legea salarizarii ar duce la scaderi ale veniturilor in mai multe domenii aratand ca aceste afirmatii se bazeaza pe calcule eronate.

Vezi si: Legea salarizarii in MApN: Cum se modifica salarizarea in armata, inclusiv pentru soldati si gradati. Explicatii oferite de general Nicolae Ciuca, seful Statului Major General

SALARII PROFESORI 2017. Profesorii vor primi doua salarii minime pe economie, un voucher de vacanta si vor fi mai multe gradatii de merit

Stiri pe aceeasi tema

Inflatia trebuie scazuta pentru ca indicele ROBOR sa nu ajunga la 4%, considera Mugur Isarescu

Ioana Badulescu

Noul Cod Fiscal a fost aprobat de Senat cu majoritate de voturi, proiectul intra in dezbaterea Camerei Deputatilor

Cristiana Petrariu Bota

Tiberiu Nitu a demisionat din functia de procuror general, presedintele Iohannis i-a acceptat demisia

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult