Soldatii si gradatii din MApN ar urma sa aiba aceleasi drepturi cu personalul profesionist, inclusiv la pensia militara de stat
Breaking News

Legea salarizarii in MApN: Cum se modifica salarizarea in armata, inclusiv pentru soldati si gradati. Explicatii oferite de general Nicolae Ciuca, seful Statului Major General

General Nicolae Ciuca, seful Statului Major General, a adus o serie de precizari privind noua Lege a salarizarii la nivelul MApN. Proiectul de lege a fost indelung dezbatut, amendat si modificat, astfel incat, asa cum arata acum, asigura, din punctul de vedere al Sefului Statului Major General, o justa reasezare a sistemului de salarizare din armata.

Nicolae Ciuca a precizat ca s-au purtat discutii cu factorii de decizie pentru a se gasi formula cea mai buna care sa permita incadrarea in anvelopa salariala de la nivelul MApN si asigurarea standardelor de salarizare pentru intregul personal militar. In urma discutiilor a rezultat ca aceste schimbari reaseaza ierarhia salariala, pe grade si functii, a explicat Nicolae Ciuca, intr-un interviu acordat presamil.ro.

Cu privire la speculatiile privind modificarea salarizarii, in special la nivelul soldatilor si gradatilor profesionisti (sgp), seful Statului Major General a explicat ce modificari sunt avute in vedere.

„Noi nu lucram cu speculatii! Si am facut tot ceea ce a fost legal si institutional pentru ca militarii sa beneficieze de drepturile care li se cuvin, indiferent de gradul pe care il poarta pe umar.

In acest sens, am intreprins demersuri, impreuna cu Serviciul financiar-contabil al Statului Major General, cu reprezentanti ai categoriilor de forte si ai comandamentelor, in mod deosebit cu Directia Financiar-Contabila si, de asemenea, cu structurile de personal de la toate nivelurile si cu Directia Management Resurse Umane. De asemenea, am lucrat foarte bine cu Departamentul pentru politica de aparare si planificare si am inaintat ministrului apararii nationale propunerile necesare pentru solutionarea acestei situatii.

Tinta este sa reusim sa asezam, pe cat posibil in armonie, implicatiile care au fost generate de marirea salariului minim pe economie cu sistemul de salarizare al militarilor din Ministerul Apararii Nationale”, a declarat Nicolae Ciuca.

Te-ar putea interesa si: LEGEA SALARIZARII BUGETARILOR AJUNGE IN PARLAMENT. Proiectul stabileste ca salariile bugetariilor nu mai pot fi reglementate prin alte legi speciale. Vezi noile salarii

MApN recruteaza candidati pentru institutiile militare de invatamant postliceal si universitar

„S-au produs unele fracturi in procesul de calcul, iar astazi nivelul de ierarhizare a salariului, conform functiei detinute, nu tine seama de asigurarea salariului minim pe economie. Adica, este mai mic. Nefiind prevederi legale care sa realizeze calculul salariului la nivelul salariului minim pe economie – pentru ca, asa cum spuneam, el nu este prevazut pentru o serie intreaga de functii, fiind mai mic de 1.450 de lei – nu este abordat unitar spectrul drepturilor salariale de care ar trebui sa se bucure militarii.

Am intreprins demersuri, impreuna cu toti factorii de decizie de care aminteam, s-au gasit formule si au fost avute in vedere consecintele care decurg din aplicarea acestor formule, pentru a reusi sa ne incadram in ceea ce inseamna anvelopa salariala la nivelul MApN si necesitatea asigurarii drepturilor salariale cuvenite intregului personal.

Aceasta este situatia, pe scurt, si sunt convins ca toti camarazii nostri vor avea intelegerea necesara, stiind ca am facut tot ceea ce era posibil pentru ca aceasta dificultate cu care ne confruntam, din acest punct de vedere, sa fie remediata la nivelul Legislativului. Pentru ca, indiferent de deciziile si de masurile pe care noi le luam, este nevoie de incadrarea legala a platii salariilor. Este ceea ce se poate face prin initiativa legislativa sau prin amendamente la legile deja existente si care produc efecte”, a mai precizat Nicolae Ciuca.

Seful Statului Major General a vorbit si despre riscul ca, dupa ce se produc schimbarile salariale, sa fie generate in continuare diferente intre soldatii-gradatii profesionisti si ofiteri sau subofiteri aflati pe prima functie. Acesta a precizat ca schimbarile reaseaza ierarhia salariala pe grade si functii.

„Din discutiile pe care le-am avut si din modelele salariale pe care noi am incercat sa le validam prin formulele generate de Directia Financiar-Contabila, a rezultat ca aceste schimbari reaseaza ierarhia salariala, pe grade si functii. De asemenea, mai este o chestiune care se petrece la nivelul corpului soldatilor si gradatilor profesionisti: un militar angajat de curand, dupa noile prevederi ale salarizarii pe baza salariului minim pe economie, castiga mai mult decat un militar cu vechime, chiar de 20-25 de ani.

De altfel, am avut o discutie cu reprezentantii acestui corp profesional, ai mediului asociativ, au fost la mine caporalul Dan Albu si plutonierul-adjutant principal Marius Apostol, am discutat cu dumnealor. Fiecare a venit cu exemple concrete, pe care le cunosteam de altfel, si, din discutiile avute pe marginea acestor exemple, am putut sa identificam felul in care se va produce aceasta reasezare”, a declarat Ciuca.

Acesta a adaugat ca noua lege a salarizarii unitare ar trebui sa asigure o ierarhie salariala corecta, cu asigurarea standardelor de salarizare pentru intreg personalul militar si a tinut sa precizeze ca desi nu crede in varianta dublarii salariului, cu siguranta va fi aplicata o marire pentru cei mai multi.

„Probabil si o marire pe care, evident, o asteapta foarte multi. Va marturisesc, nu cred in varianta dublarii salariului dar, probabil, va fi o marire pentru cei mai multi. Va rog sa-mi dati voie sa ma abtin sa fac promisiuni pe care nu am garantia ca le pot indeplini. Nu am facut niciodata astfel de promisiuni, nu le voi face nici acum, mai ales pentru ca legea va parcurge un intreg proces de dezbatere si aprobare.

Pot sa-i asigur, insa, pe camarazii nostri, ca am discutat pe marginea acestei legi, intr-o sedinta coordonata de secretarul de stat pentru politica de aparare si planificare, Mircea Dusa, cu contabilii-sefi de la toate categoriile de forte, de la toate comandamentele, cu specialistii de la Directia Financiar-Contabila si din celelalte structuri cu responsabilitati pe acesta linie. Proiectul de lege a fost indelung dezbatut, amendat si modificat, astfel incat, asa cum arata acum, asigura, din punctul nostru de vedere, o justa reasezare a sistemului de salarizare din armata”, a precizat Nicolae Ciuca.

Interviul integral poate fi citit pe presamil.ro

Cele mai noi informatii despre salarizare sunt aici

Articole asemănătoare

Puiu Popoviciu a fost retinut la Londra de Politia Metropolitana si ulterior pus in libertate dupa plata unei cautiuni de 200.000 lire

Ioana Badulescu

Romania a blocat declaratia UE privind condamnarea mutarii ambasadei SUA la Ierusalim. Confirmarea vine de la MAE

Ioana Badulescu

Darius Valcov a plagiat un sfert din teza de doctorat in finante fara sa indice vreo sursa, sustine ASE

Lucy Ionesco