-2.6 C
România
28 ianuarie 2021
liste electorale transnationale, ue, alegeri europarlamentare, alegeri PE, liste alegeri europarlamentare
Externe

Listele electorale transnationale pentru alegerile europarlamentare, sustinute de cetatenii din statele membre

Listele electorale transnationale pentru alegerile europarlamentare viitoare sunt sustinute de cetatenii din statele membre printr-o petitie care a adunat peste 62.000 de semnaturi virtuale pe platforma We Move Europe. EU Observer sustine, insa, ca documentul a fost semnat aproape in exclusivitate de cetateni din vechile state membre ale UE, o parte disproportionat de mare fiind din Germania. 

EU Observer, citat de RFI, subliniaza ca din cele peste 62.000 de semnături virtuale transmise pe platforma We Move Europe, doar 2% provin din unul din cele 13 state membre care au aderat la UE în 2004 și ulterior – printre care și România. Aceasta, în condițiile în care populația acestor state reprezintă 20% din cea a UE.

O parte disproporționat de mare dintre semnatarii petiției este germană: 43% – în timp ce germanii reprezintă doar „16%” din populația UE.

Cel de-al doilea cel mai mare grup de susținători – cu puțin peste 14% – declară că provin din Regatul Unit, ceea ce este remarcabil, dat fiind că țara respectivă urmează să părăsească UE înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

Alți 14% dintre susținători au fost francezi. Austria, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Regatul Unit alcătuiesc 77% din semnături – deși reprezintă doar 46% din populația UE.

Aproape un procent din semnatari vin din Elveția, care nu este membră a UE și, în mod evident, cetățenii săi nu pot vota în alegerile pentru Parlamentul Uniunii European.

„Candidații pentru Parlamentul European în alegerile viitoare ar trebui să fie responsabili față de toți cetățenii UE și nu numai față de alegătorii lor naționali”, susține petiția.

Petiția a fost inițiată înainte de dezbaterea din Parlamentul European de săptămâna trecută, în care a fost eliminată orice referire la liste transnaționale.

Aceasta, cu toate că președintele comisiei Jean-Claude Juncker își exprimase simpatia față de această idee, scrie EU Observer.

Stiri pe aceeasi tema

Primul deces in Republica Moldova din cauza coronavirusului, un sat intreg este in carantina

Cristiana Petrariu Bota

Coreea de Nord a lansat o racheta balistica, ONU se afla in alerta

Cristiana Petrariu Bota

Franta ar putea decreta stare de alerta maxima de luni, 5 octombrie, in Paris si suburbii

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult