Ludovic Orban este noul presedinte al Partidului National Liberal dupa ce a primit 3.518 voturi in cadrul congresului national al partidului organizat sambata la Romexpo. Contracandidatul sau la postul de presedinte, Cristian Busoi, a fost votat de 952 dintre cei prezenti in sala.
Mircea Toader, presedintele Comisiei de numarare, a anuntat la finalul votului ca au fost exprimate 4.491 de optiuni, dintre care 34 dintre ele au fost declarate nule.
De asemenea, Daniel Buda a fost ales cu 1.948 de voturi presedinte al Comisiei de Arbitraj, iar Mihai Barbu, cu 2.479 de voturi, presedinte al Comisiei Nationale de Revizie si Cenzori.
Ludovic Orban a concurat la functia de presedinte PNL bazandu-se pe motiunea „Partidul National Liberal – Forta dreptei” in timp ce Cristian Busoi a avut motiunea „PNL – partidul viitorului. Pentru o Romanie dreapta, echlibrata si puternica”.
Noul presedinte al liberalilor a militat inainte de votul delagatilor pentru o opozitie mai activa a partidului. Orban si-a exprimat dorinta organizarii de alegeri anticipate la care PNL sa obtina un scor electoral mai bun decat la alegerile din decembrie 2016.