Presedintele PNL, Ludovic Orban, a comentat, pe pagina sa de Facebook, masura anuntata de ministrul Finantelor, Ionut Misa, privind introducerea unei taxe de solidaritate. In opinia liderului liberal, taxa de solidaritate de 2% pentru angajatori este tot un fel de impozit pe cifra de afaceri si a subliniat ca PNL se va opune legiferarii unui astfel de impozit.
„Am avut dreptate când am solicitat guvernului să vină în Parlament şi să scoată din programul de guvernare aberaţiile fiscale, cum ar fi impozitul pe cifra de afaceri.
S-au făcut că renunţă la el. Acum, ministrul Mişa revine cu el într-o altă formă, de taxa de 2% pentru angajatori, taxa pe cifra de afaceri sau pe fondul de salarii. Adică tot un fel de impozit pe cifra de afaceri”, a scris Ludovic Orban.
El a adaugat că PNL se va opune legiferării unei astfel de măsuri
“Sper că nu mai există niciun om de afaceri în România care să nu înţeleagă ca PSD este duşmanul mediului de afaceri. Ne vom opune cu toate forţele pentru a impiedica legiferarea unui astfel de impozit care poate distruge zeci de mii de firme”, a adăugat liderul liberalilor.
Orban a criticat şi intenţia Guvernului de a introduce impozitul pe bacşiş.
“Şi vă mai spun una. După ce s-au umplut de penibil în 2015, ăştia încearcă iar să introducă impozitul pe bacşiş”, a conchis preşedintele PNL.
Angajatorii vor plăti o taxă de solidaritate de 2% din fondul de salarii, „pentru a avea și ei o responsabilitate față de bugetul de stat”, a Ionuț Mișa.
„Este o taxă reglementataă și printr-o directivă europeană, pe care o plătește angajatorul la fondul de salarii. Este o directivă europeană care reglementeaza pentru fondul de salarii o anumita taxă (…) O plătește angajatorul la fondul de salarii. Să aibă și el o responsabilitate față de bugetul de stat”, a spus Ionuț Mișa, într-o emisiune la Antena 3.