Brexit - Marea Britanie
Breaking NewsExterne

Marea Britanie a declanșat „următoarea bătălie pentru Brexit”, UE amenință cu suspendarea întregului acord comercial

Marea Britanie a declanșat „următoarea bătălie pentru Brexit”, situație neagreată de UE care amenință cu suspendarea întregului acord comercial. Guvernul lui Boris Johnson a prezentat un proiect de lege care vizează eludarea regulilor convenite cu UE în momentul Brexitului. Este vorba, în principal, despre dispariția controalelor vamale pentru produsele destinate Irlandei de Nord. Comentatorii se întreabă care vor fi consecințele, în cazul în care proiectul va deveni lege, transmite RFI.

„Londra vrea să scape de protocolul nord-irlandez, la doi ani de la semnarea acestuia”, titrează ziarul francez Liberation.

„Prezentând un proiect de lege pentru modificarea unei prevederi a acordului Brexit, un tratat cu statut internațional, Boris Johnson urmărește să satisfacă un public intern restrâns, dar își asumă riscul de a păta reputația Regatului Unit ca partener comercial și diplomatic de încredere”.

Pentru The Spectator, tocmai s-a declanșat „Următoarea bătălie pentru Brexit”

Potrivit publicației britanice, „problema cu toate aceste schimbări este că UE nu le acceptă – iar Bruxelles-ul insistă că nu are în plan să cadă de acord. Dacă proiectul de lege intră în vigoare, așteptați-vă la represalii. Diplomații UE au sugerat că acest lucru ar putea duce la suspendarea întregului acord comercial Brexit. Chiar dacă nu se ajunge atât de departe, în curând vom putea asista la o dispută legală”.

The Daily Telegraph salută însă „acest text legislativ, care este așteptat de câteva săptămâni și urmărește eliminarea unilaterală a anumitor controale vamale puse în aplicare pentru mărfurile trimise din Marea Britanie în Irlanda de Nord, care rămâne aliniată la anumite standarde europene”.

 

După cum observă Les Echos, „lansarea acestui proiect de lege vine pe un fundal de incertitudine politică la Londra, la o săptămână după votul de cenzură trecut de Boris Johnson.

Pe de o parte, aceste tensiuni îl pot încuraja să-și întărească discursul asupra protocolului nord-irlandez, sub presiunea euroscepticilor din cadrul majorității sale.

Pe de altă parte, numărul mare de deputați care au votat împotriva lui (148) îi slăbește poziția în ce privește proiectele controversate.

Ar fi o subestimare să spunem că acest text despre Irlanda de Nord este contestat.

O parte de deputați conservatori intenționează să se opună, potrivit site-ului PoliticsHome, care a pus mâna pe o notă care circulă printre parlamentarii majoritari”.

 

Le Monde scrie că Boris Johnson își asumă riscul de a provoca o nouă și profundă criză între Regatul Unit și Uniunea Europeană (UE), în plin război din Ucraina.

„Pentru europeni, Legea privind Protocolul Irlandei de Nord este o încălcare clară a angajamentelor internaționale ale Regatului Unit. Comisia are în vedere relansarea procedurii de încălcare, pe care a lansat-o în martie 2021, când Londra a decis – deja – în mod unilateral să prelungească perioada de grație în care controalele vamale nu se aplicau pe mare.

Executivul comunitar pusese această procedură în așteptare, preferând la momentul respectiv să parieze pe negociere, dar discuțiile cu Londra nu au făcut aproape niciun progres”.

 

Nu este nimic pozitiv în acest anunț, scrie Irish Independent:

„Mișcarea este periculoasă și dăunează relației dintre Regatul Unit și UE într-un moment critic în afacerile europene. Aceasta zdrobește reputația internațională a Marii Britanii ca partener onest și dăunează relației anglo-irlandeze. În mod critic, pune în pericol pacea, stabilitatea și continuitatea aduse de Acordul din Vinerea Mare. Un alt impact secundar este asupra apartenenței Irlandei la piața unică, o parte esențială a prosperității economice a țării.”

Articole asemănătoare

Ministerul Sanatatii anunta ca Romania va primi 1.290.000 de doze de vaccin anti-Covid din prima transa UE

Lucy Ionesco

Masini de razboi NATO la Constanta. Blindatele, duse la baza militara Mihail Kogalniceanu

Lucy Ionesco

REFERENDUM 2018 PENTRU MODIFICAREA CONSTITUTIEI. Romanii voteaza sambata si duminica, referendumul nu este valid daca nu se prezinta la urne cel putin 30% dintre alegatori

Ioana Badulescu