Marea Britanie nu a fost reprezentata la varf la ceremoniile de la Paris unde a fost marcat centenarul Armistitiului care a pus capat Primului Razboi Mondial. Liderii britanici au participat la ceremoniile traditionale de la Londra.
La 11 ora locala, in ziua a 11-a, a lunii a 11-a, a fost marcata printr-o tacere de doua minute implinirea a 100 de ani de cand armele au tacut in ceea ce a fost numit pe atunci Marele Razboi.
Imediat dupa aceea, Printul Charles, mostenitorul tronului britanic, a depus prima coroana de flori la Cenotaf, monumentul de pe bulevardul Whitehall unde se afla principalele ministere, locul unde in mod traditional sunt cinstiti anual mortii britanici din razboaie.
Printul Charles, care saptamana aceasta implineste 70 de ani, o inlocuia pe Regina Elisabeta a II-a, in varsta de 92 de ani, care privea ceremonia de la balconul ministerului de externe, peste drum de Cenotaf.
Au urmat liderii politici, in frunte cu prim ministrul Theresa May si liderul opozitiei Laburiste, Jeremy Corbyn, care au depus si ei, asa cum cere traditia, coroane de flori in acelasi loc.
Dupa incheierea depunerii coroanelor de catre demnitari, la ora 12:30 a urmat o procesiune a 10000 de persoane, cetateni obisnuiti trasi la sorti dintre descendentii militarilor care au luptat in Primul Razboi Mondial.
Comemorare in Franta si Belgia
La ceremoniile de la Paris Marea Britanie a fost reprezentata de David Lidington, un membru al cabinetului condus de Theresa May, dar niciun membru al familiei regale nu a fost prezent la acest adevarat summit mondial.
Premierul Theresa May a depus coroane de flori la mormintele soldatilor britanici din Belgia
Premierul May a participat totusi pe data de 9 noiembrie la ceremonii in Franta si Belgia, impreuna cu presedintele Frantei, Emmanuel Macron, si premierul Belgiei, Charles Michel, pe campurile de lupta unde au pierit acum 100 de ani si mai bine sute de mii de ostasi britanici si unde se afla numeroase cimitire de razboi.
In Primul Razboi Mondial armata britanica a dus greul alaturi de cea franceza pe frontul de vest impotriva armatelor germane.
Din cei circa sase milioane de militari britanici mobilizati atunci un numar de circa 886000 si-au pierdut viata alaturi de alti circa 109000 de civili, 5% din numarul total al mortilor din Primul Razboi Mondial.
Absenta liderilor britanici de varf de la Paris nu a fost explicata oficial, dar traditia in aceasta tara care a jucat un rol esential in Primul Razboi Mondial a fost mai puternica decat ocazia marcarii centenarului la Paris.
Ceremoniile din capitala Frantei au prilejuit si un atac dur impotriva presedintelui Statelor Unite, Donald Trump, din partea unui deputat britanic, Nicholas Soames, al carui bunic, Winston Churchill, a participat la Primul Razboi Mondial atat ca politician cat si cu arma in mana pe campul de lupta.
Soames, membru al Partidului Conservator condus de premierul May, l-a calificat pe presedintele Trump drept „jalnic”, pentru faptul ca acesta si-a contramandat o vizita la un cimitir militar american din nordul Frantei din cauza vremii nefavorabille.