Medicamentul Favipiravir este eficient impotriva COVID-19, anunta China. Ce au indicat testele clinice

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota martie 18, 2020 17:48

Medicamentul Favipiravir este eficient impotriva COVID-19, anunta China. Ce au indicat testele clinice

China a finalizat cercetările clinice ale Favipiravir, un medicament antiviral care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocate de noul coronavirus, COVID-19, a anunţat marţi un oficial citat de agenţia Xinhua. 

Favipiravir, un medicament pentru gripă, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a demonstrat reacţii adverse evidente în studiul clinic, a declarat într-o conferinţă de presă Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China.

Peste 80 de pacienţi au participat la studiul clinic desfăşurat într-un spital din oraşul Shenzhen, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei. 35 dintre aceşti pacienţi au beneficiat de tratament cu Favipiravir, iar 45 au fost incluşi într-un grup de control.

Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control.

Un studiu clinic randomizat, multicentric, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat totodată că efectul terapeutic al Favipiravir este mult mai bun în comparaţie cu cel observat la grupul de control.

Favipiravir a fost recomandat echipelor de medici şi ar trebui inclus în planul de diagnostic şi tratament aplicat pentru COVID-19 cât mai curând posibil, a spus Zhang.

O companie farmaceutică chineză a primit aprobarea Administraţiei Naţionale pentru Produse Medicale pentru a produce în masă medicamentul şi pentru a asigura o aprovizionare stabilă, a adăugat Zhang, citat de Xinhua.

 

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora