Vin ninsorile peste Romania. Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o alerta Cod galben de ninsori si viscol, valabila pentru aproape toata tara incepand de vineri si pana duminica. Iata, desi de Craciun nu am avut parte de zapada, sfarsitul de an aduce pana la urma asteptata ninsoare.
Potrivit informarii emise de meteorologi, 17 judete vor intra sub avertizare cod galben de ninsori puternice si viscol.
Potrivit ANM, codul galben de ninsori si viscol vizeaza judetele Suceava, Neamt, Brasov, Covasna, Prahova, Dambovita, Arges, Valcea, Gorj, Sibiu, Hunedoara, Botosani, Iasi, Bacau, Vaslui, Vrancea si Buzau.
In Carpatii Meridionali si de Curbura si in cea mai mare parte a Moldovei va ninge, astfel ca se va depune un strat de zapada, local consistent.
De joi seara, pana duminica la ora 22, vantul va bate cu viteze de pana la 50 km/h si de peste 70 km/h la munte.
Vremea in Bucuresti
ANM a emis vineri o prognoza speciala pentru Capitala, unde bucurestenii vor avea parte de ninsori si de temperaturi in scadere, de la o zi la alta.
Precipitatiile se vor inregistra in a doua parte a zilei de sambata si pe parcursul zilei de duminica. Ele vor fi la inceput mixte, apoi mai ales sub forma de ninsoare.
Maxima de sambata va fi de sase grade, iar cea de duminica de trei grade. Temperaturile minime vor ajunge la minus doua spre zero grade.
Anuntul ANM
Potrivit ANM, de vineri, de la ora 22.00, pana duminica la aceeasi ora, in intreaga tara, vor fi intensificari ale vantului, cu rafale in general de 45…50 km/h si de peste 60…70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminica (29 decembrie) si in sud-est.
”Temporar in zona montana va ninge, iar local in Transilvania, sudul Moldovei si din a doua parte a zilei de sambata (28 decembrie) si in Muntenia si vestul Dobrogei vor predomina ninsorile si se va depune strat de zapada”, a transmis ANM.
Sursa citata a emis si o avertizare cod galben, de vineri, de la ora 22.00, pana duminica, la ora 20.00.
”In Carpatii Meridionali si de Curbura, iar din dimineata zilei de sambata (28 decembrie) si in cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar insemnat cantitativ, astfel ca se va depune strat de zapada, local consistent”, a mai trrransmis ANM.
Sursa citata a precizat ca vantul va avea intensificari, cu viteze la rafala in general de 50…55 km/h, iar la munte, in special pe creste, vor fi rafale de peste 70…80 km/h, viscolind si spulberand zapada.