Meteo

METEO SEPTEMBRIE: Cum va fi vremea in weekend si saptamana viitoare

METEO SEPTEMBRIE: Toamna si-a intrat in drepturi de cateva zile, ploile si temperaturile scazute inregistrandu-se la nivelul intregii tari. Potrivit meteorologilor, vreme rea se mentine si in acest weekend, va ploua in aproape intreaga tara, iar temperaturile vor fi mai mici cu aproape 10 grade Celsius fata de valorile normale ale perioadei.

METEO SEPTEMBRIE: In Baragan, sâmbătă, maximele nu vor depăşi 20 de grade. Nici vineri, 11 septembrie, nu se arată soarele. După zilele toride, cu disconfort termic, e obligatoriu să schimbăm garderoba: pardesiul şi umbrela sunt accesorii obligatorii.

METEO SEPTEMBRIE: Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi predominant închisă, iar valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări şi va ploua în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zonele de munte, unde şi cantităţile de apă vor fi însemnate, izolat peste 25…30 l/mp.

METEO SEPTEMBRIE: Temperaturile maxime vor avea valori de la 13…14 grade în estul Transilvaniei şi Oltenia până la 25 de grade în partea continentală a Dobrogei. Precipitaţiile se extind Sâmbătă, frigul rămâne la putere, iar ploile se extind, iar izolat se pot acumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în sud-estul teritoriului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade în nordul Moldovei şi 24 de grade în Banat.

CUM VA FI VREMEA SAPTAMANA VIITOARE

Săptămâna viitoare se schimbă vremea Duminică se soarele, iar vremea se va ameliora. Începe să se încălzească treptat, iar norii se risipesc. Va ploua slab în zonele montane, regiunile centrale, nordice şi de nord-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în sudul Banatului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, în prima zi, apoi între 22 şi 28 de grade. Cele mai mici valori sunt aşteptate în nordul Moldovei, iar cele mai mari în Câmpia de Vest şi Câmpia Română. La Călăraşi, mercurul din termometre urcă de duminică, 13 septembrie la 26 de grade, iar vremea frumoasă se menţine până la sfârşitul săptămânii viitoare.

Foto: HotWeek/Sursa informatie: Adevarul/ANM

Stiri pe aceeasi tema

Vremea intra intr-un proces de racire in prag de noiembrie, la munte va fi iarna in toata regula

Ioana Badulescu

ANM a emis o avertizare Cod Portocaliu de ploi abundente in mai multe judete din centrul tarii

Ioana Badulescu

Alerta ANM de ploi, ninsori si intensificari ale vantului pana duminica seara

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult