A fost semnat, miercuri, contractul pentru construcţia primei magistrale de metrou din Cluj. Proiectul are o valoare de peste 9 miliarde de lei, fiind finanţat parţial prin PNRR, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„A fost semnat astăzi contractul pentru construcţia primei magistrale de metrou din Cluj. Este un proiect în valoare de peste 9 miliarde de lei (fără TVA) – finanţat parţial prin PNRR (1,5 miliarde de lei, fără TVA) – care va transforma Municipiul Cluj-Napoca şi comuna Floreşti în localităţi moderne. Ministerul Transporturilor asigură majoritatea finanţării, dar Primăria Cluj-Napoca are datoria să deruleze eficient proiectarea şi execuţia celor peste 21 de km ai liniei de metrou uşor care va fi construit în zona metropolitană”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
Potrivit sursei citate, asocierea de proiectanţi şi constructori români şi turci are la dispoziţie 96 de luni pentru definitivarea întregului proiect.
„Vor fi construite în prima etapă (prin PNRR) 9 staţii şi un depou, pe o distanţă de 9,16 km pe traseul Sfânta Maria – Europa Unită. Lucrările la prima etapă trebuie finalizate până la sfârşitul lunii august 2026 pentru ca ulterior să se poată intra în cea de-a doua etapă (finanţată de MTI din alte fonduri) care vizează lucrări la alte 10 staţii pe traseele Ţara Moţilor – Sfânta Maria (7 staţii, 8,80 km) şi Piaţa Mărăşti – Muncii (3 staţii, 3,07 km)”, a mai transmis ministrul Transporturilor pe pagina sa de socializare.
După semnarea contractului pentru metroul din Cluj, pe 25 mai, în cel mult 15 zile trebuie să se constituie garanția pentru contract. În funcție de aceasta va fi emis ordinul de începere a lucrărilor. Dar acestea nu vor începe efectiv, ci va urma faza de proiectare.
Este cea mai importantă lucrare de infrastructură demarată după 1989, iar semnarea contractului trebuia să aibă loc până pe 15 iunie, pentru a nu se pierde finanțarea externă.
Cine construiește metroul din Cluj
Metroul din Cluj va fi contruit de asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut – Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport – Arcada Company. Compania turcă a mai lucrat la metroul din Istanbul, la cel din Varșovia, dar și la cel din Dubai. De asemenea, Gülermak a câștigat și contractul pentru tronsonul Tokyo – Aeroport Otopeni al Magistralei 6 din București.
Magistrala I de metrou Cluj este, de fapt, o linie de metrou ușor. Va avea lungimea de 21,03 km, 19 stații subterane și un depou de suprafață. Trenurile vor circula un interval de 90 de secunde și vor putea transporta până la 21.600 pasageri pe oră pe fiecare sens. Pe un sens ar urma să fie 40 de trenuri pe oră.
După stația Piața Mărăști, linia metroului din Cluj se desparte în 2 ramuri.
Care va fi traseul metroului din Cluj și ce stații va avea
Potrivit documentației oficiale, traseul liniei de metrou din Cluj va fi următorul:
Secțiunea VEST: Strada Șesul de Sus – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str. Eroilor și Str. Subcetate) – Str. Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str. Răzoare, cu stațiile:
1. Țara Moților (Teilor)
2. Teilor (Eroilor)
3. Copiilor (Subcetate)
4. Sănătății (Spitalul de Urgență)
5. Prieteniei (Răzoare)
Secțiunea CENTRU: Drumul Sfântul Ioan – Str. Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str. Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații:
6. Natura Verde (Bucium)
7. Mănăștur (Izlazului)
8. Sfânta Maria (Câmpului)
9. Florilor (Cluj-Arena)
10. Sportului (Mihai Eminescu)
11. Piața Unirii
12. Piața Avram Iancu
13. Armonia (Petofi Sandor)
14. Piața Mărăști
Secțiunea EST: Ramura Muncii: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile:
15. Transilvania (Siretului)
16. Viitorului (IRA)
17. Muncii
Ramura Sopor: Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile:
18. Cosmos (Alexandru Vaida Voevod)
19. Europa Unită (Becaș)
Depoul Sopor
Când va fi gata metroul din Cluj
Termenul de realizare este de 8 ani, cu 12 luni pentru etapa de proiectare și 7 ani pentru execuție. În 2026 ar trebui să fie gata lucrările de bază pentru primele 9 stații (Sfânta Maria-Europa Unită), această fază fiind finanțată prin PNRR. Stațiile nu vor fi însă funcționale în 2026. Iar toată magistrala de metrou din Cluj ar urma să fie gata în 2031, dacă totul decurge conform graficului.