Mihaela Dumea, Gabi Sandu, Doru Gavril si Voicu Socae sunt cei patru membri ai echipajului SMURD Iasi care au murit, joi, in accidentul de elicopter din Republica Moldova. Amintim ca un elicopter apartinand SMURD Iasi s-a prabusit, joi, in Republica Moldova in zona Cantemir-Haragas, accidentul soldandu-se cu patru morti. La bordul elicopterului se aflau pilotul, un mecanic, un medic si un asistent, ambii de la Spitalul Sf. Spiridon. Elicopterul se indrepta spre Cahul. Mai jos puteti vedea video cu echipajul SMURD inainte de tragedie.
Cei patru membri ai echipajului SMURD morti in accidentul de elicopter din Rep. Moldova.
– medicul de urgență Mihaela Dumea;
– asistentul Gabi Sandu;
– pilotul Doru Gavril;
– copilotul Voicu Șocae.
Un elicopter SMURD s-a prăbușit joi după-amiază în pădurea din apropierea localității Haragâș din Cantemir, Republica Moldova. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a precizat că patru persoane au decedat în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în zona raionului Cantemir, localitatea Haragâş din Republica Moldova.
„Am fost informaţi de autorităţile din Republica Moldova de dispariţia elicopterului. Nu avea pacient la bord, ar fi dispărut din zona Cantemir-Haragâş. Este elicopterul nostru. MAI se află în contact cu forţele de intervenţie”, au precizat oficiali din MAI.
La bordul elicopterului se afla un echipaj format dintr-un pilot, copilot, medic şi asistent. Elicopterul prăbuşit în Republica Moldova ar aparţine SMURD Iaşi a declarat, pentru ARGEPRES, colonel Dan Paul Iamandi.
„Autorităţile din Republica Moldova au confirmat prăbuşirea unui elicopter SMURD. După toate datele, se confirmă că elicopterul aparţine SMURD Iaşi”, a spus Dan Paul Iamandi, şeful ISU Iaşi.
Este cel de-al doilea elicopter SMURD prăbuşit cu echipaj la bord în ultimii zece ani.