Mihai Sora ii condamna pe medicii romani care au facut avere calcand in picioare sanatatea pacientilor, cu referire la cazurile Lucan si Burnei

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu decembrie 28, 2017 20:20

Mihai Sora ii condamna pe medicii romani care au facut avere calcand in picioare sanatatea pacientilor, cu referire la cazurile Lucan si Burnei

Filosoful Mihai Sora se declara contrariat de medicii romani care au facut avere calcand in picioare legea si sanatatea pacientilor fara nicio remuscare, referindu-se la cazurile Lucan si Burnei. “Cu ani grei de inchisoare i-as pedepsi pe toti cei care conditioneaza actul medical. Si cu radierea definitiva din ordinul medicilor”, sustine Mihai Sora.

“Dragi prieteni, cunoasteti cu totii secventele acelea de la Animal Planet, cand caprioara se zbate sa scape de crocodilul care i-a insfacat piciorul, la raul unde biata de ea, tematoare si insetata, venise sa se adape. – Clipa in care sari din fotoliu, razboinic si milos, in acelasi timp…. Dar nu poti face nimic pentru caprioara.

Cu ani grei de inchisoare i-as pedepsi pe toti cei care conditioneaza actul medical. Si cu radierea definitiva din ordinul medicilor.

Doctorul din Cluj (cel caruia ii cad din buzunar miile de euro, cand este luat la bani marunti), macelarul ortoped din Bucuresti (cel care – cu icoana Maicii Domnului pe peretii cabinetului – se lafaie in fraze pompoase, dupa ce a mutilat zeci de copii), gainarul din Iasi (fost rector al Universitatii de Medicina si Farmacie) – si altii ca ei, stiuti ori nestiuti, nu au ce cauta in lumea medicala: o polueaza cu uratenia, cupiditatea si ticalosia lor”, scrie Mihai Sora, intr-o postare pe Facebook.

“Din cauza acestora (si din toate celelalte cauze pe care le stim prea bine), tinerii medici talentati iau drumul exilului, pacientii mor cu zile in spitale insalubre, iar breasla intreaga este discreditata. Ei nu sunt multi, dar sunt puternici, cu retele injghebate peste tot, cu nemernicia temeinic instalata in sistemul lor sanguin.

Crocodilului care se repede la caprioara ii poti gasi o scuza, o justificare biologica. Dar lichelele care imbraca haina medicului nu trebuie sa ramana nepedepsite.

Am o admiratie infinita pentru medicii care – in interiorul sistemului aflandu-se si fiind, de multe ori, conditionati de acesta – reusesc sa scoata capul la suprafata, sa traga aer in piept si sa strige dupa ajutor, riscandu-si, uneori, cariera intreaga. Ei sunt – cu adevarat – medici: pentru ca au inteles ca, dincolo de existenta lor, de seful tiranic si hraparet, ceea ce conteaza este ideea de om”, concluzioneaza Sora.

Reactia filosofului Mihai Sora, in varsta de 101 ani, vine in contextul recentului scandal in centrul caruia se afla medicul Mihai Lucan.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.