14.2 C
România
25 februarie 2021
FONDUL SCOLII si FONDUL CLASEI se practica in continuare in scolile din Romania, dar sub alta forma
Social

Ministerul Educatiei anunta ca toate salile de clasa vor avea un loc special pentru depozitarea telefoanelor

Ministerul Educatiei anunta ca toate salile de clasa vor avea un loc special pentru depozitarea telefoanelor mobile pe parcursul orelor de curs. Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a declarat, joi, ca a discutat cu parintii pe tematica regulamentului de organizare si functionare al scolilor, iar acestia au fost de acord cu noua masura.  

„Am discutat cu parintii si urmeaza sa facem o comisie de dialog social pe subiectul regulamentului de organizare si functionare al unitatilor scolare si sunt de acord ca, in interiorul salii de clasa, sa existe o zona in care copilul, la inceputul orei, sa isi depoziteze mobilul, iar la finalul orei sa reia acel mobil. Costurile sunt minime. Toti parintii au fost de acord, sunt convins ca si profesorii vor fi de acord. Voi avea o intalnire si cu federatiile sindicale in asa fel incat negocierea noului regulament sa aduca un plus in calitatea actului educational”, a spus ministrul.

Liviu Pop a adus aceste precizari dupa o intalnire cu reprezentantii Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti din Invatamantul Preuniversitar (FNAP-IP).Ministrul Pop a explicat ca aceasta masura este necesara deoarece unii elevi au alte preocupari in timpul orelor de curs.

„Sunt foarte multe studii si analize vizavi de preocuparile pe care le au unii elevi in timpul orelor”, a mentionat Pop.

Cel mai probabil, telefoanele elevilor vor fi depozitate in dulapuri sau cutii.

Stiri pe aceeasi tema

Scrisoare deschisa a Organizatiei Patronale Industria de Aparare catre presedintele Iohannis

Cristiana Petrariu Bota

LOTO 6 DIN 49 DIN 15 IANUARIE 2017 LIVE ONLINE. Premiu de peste 15 milioane lei la 6 DIN 49

Delia Ion

Calatorii care pleaca de pe Henri Coanda sunt avertizati sa ajunga la aeroport cu trei ore inainte de decolare

Delia Ion

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult