Ministerul Educatiei
Social

Ministerul Educatiei: Manualele pentru clasa a V-a au ajuns in depozitele din 39 de judete

Ministerul Educatiei Nationale (MEN) informeaza, luni, ca livrarea în depozitele de carte școlară a tranșei a treia de manuale școlare destinate elevilor de clasa a V-a a fost finalizată în întregime în 39 de județe.

„Conform datelor centralizate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), livrarea în depozitele de carte școlară a tranșei a treia de manuale școlare destinate elevilor de clasa a V-a a fost finalizată în întregime în 39 de județe. Reamintim că, în acord cu angajamentele asumate prin contract, editurile câștigătoare în cadrul licitației organizate anul acesta de CNEE au avut ca termen-limită de furnizare a manualelor data de 17 noiembrie”, precizează sursa citată.

Potrivit MEN, termenul de livrare nu a fost respectat de trei edituri.

Astfel, afirmă sursa citată, în județul Dâmbovița, editurile S.C. Grupul Editorial Art și S.C. Intuitext SRL nu au furnizat manualele școlare pentru disciplinele Limba și literatura română și Biologie, în timp ce în județul Harghita există întârzieri provocate de S.C. Intuitext SRL pentru aceleași discipline și Grup Editorial Litera — opt discipline.

În județul Suceava, livrarea manualelor școlare „este afectată de nerespectarea termenului-limită de către Grupul Editorial Litera (opt discipline), transportul fiind în curs de derulare”, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean.

„Graficele au vizat livrarea manualelor școlare de clasa a V-a în perioada 17 octombrie — 17 noiembrie pentru următoarele materii: Limba și literatura română, Limba engleză (limbă modernă 1), Limbă franceză (limbă modernă 2), Limba germană (limbă modernă 1/limbă modernă 2/limbă modernă 1 — studiu intensiv), Biologie, Educație socială, Geografie, Educație plastică, Educație muzicală, respectiv Consiliere și dezvoltare personală”, se arată în comunicat.

Versiunile digitale/electronice ale tuturor manualelor școlare pentru elevii de clasa a V-a sunt disponibile pe platforma manuale.edu.ro, începând din prima parte a lunii octombrie.

HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti citi si pe FacebookTwitter sau Google Plus

Stiri pe aceeasi tema

Astazi se sarbatoreste Craciunul pe rit vechi. Mii de turisti moldoveni si rusi au ales sa petreaca Sarbatoarea Nasterii Domnului in Romania

Ioana Badulescu

Ziua Somnului, marcata vineri, 13 martie. Respira usor, dormi bine!

Corina Alexandru

Instanta Suprema a suspendat executarea pedepsei in cazul Elenei Udrea si a decis eliberarea ei

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult