Ministerul Educatiei
Social

Ministerul Educatiei pregateste inlocuirea inspectorilor pe materii cu inspectori pe arii curriculare

Ministerul Educatiei pregateste inlocuirea inspectorilor pe materii cu inspectori pe arii curriculare. Anuntul a fost facut de ministrul Educatiei, Liviu Pop, care a precizat ca inlocuirea inspectorilor pe materii cu inspectori pe arii curriculare va duce la transdiciplinaritate, desi programele scolare nu sunt transdisciplinare.

Ministrul Liviu Pop a explicat ca pentru fiecare arie curriculara va fi cel putin cate un inspector pe nivel de studiu, respectiv pe invatamant primar, gimnazial si liceal. El a adaugat ca unii dintre inspectorii din Minister vor ramane pe post, iar pentru posturile vacante vor fi concursuri.

In prezent este un inspector pentru Matematica, unul pentru Biologie, unul pentru Fizica, iar altul pentru Chimie, iar dupa reorganizare, va fi un singur inspector pentru toate materiile inglobate de aria curriculara „Matematica si Stiinte”, doar ca va fi cate unul pentru invatamantul primar, unul pentru invatamantul gimnazial si altul pentru invatamantul liceal. La fel, la aria curriculara Om si societate, inspectorul general va dirija activitatea pe Educatie sociala, Istorie, Geografie, Religie.

Modificarea distribuie inspectorii scolari transdisciplinar, asta in conditiile in care nici cadrele didactice, nici programele scolare nu sunt pregatite pentru transdisciplinaritate.

De interes: Ministerul Educatiei a demis fulger mai multi inspectori scolari judeteni, insa o gafa produsa la ISJ Ialomita a iscat un scandal de proportii

Ministerul Educatiei a revocat conducerile inspectoratelor scolare din 13 judete

Metodologia pentru ocuparea posturilor de directori de scoli si inspectori scolari se modifica, anunta Ministrul Educatiei

Ministrul Educatiei a declarat pentru hotnews.ro ca deocamdata se discuta de organigrama ministerului, dar si inspectoratele vor fi organizate dupa aceeasi organigrama, pe arii curriculare, iar faptul ca in acest moment programa nu este gandita transdisciplinar nu are nicio relevanta.

„Programa nu are nicio relevanta in acest context (ca nu este interdisciplinara, n.r.), important este sa avem inspectori pe arii curriculare, transdisciplinaritatea se preda in aproape toata Europa. Inclusiv elevii de clasa a V-a de anul acesta vor avea peste patru ani de zile proba din matematica si stiinte. Aria curriculara matematica si stiinte, sa spunem, e celula in baza careia ne organizam la nivel de Minister si de Inspectorat. Daca ne uitam in Legea Educatiei, Bacalaureatul trebuia organizat pe probe transdisciplinare. Profesorii au de castigat”, a spus ministrul Educatiei pentru hotnews.ro.

Liviu Pop a mai explicat ca unii dintre inspectorii din Minister vor ramane pe post, iar pentru posturile vacante vor fi concursuri.

„Asta, dupa ce voi finaliza si organigrama Ministerului, Hotararea de Guvern cu organizarea Consiliului National de Evaluare si Examinare, Editura didactica si Pedagogica si Institutul de Stiintele Educatiei si ARACIP. Pana joi asteptam aviz de la ANFP (Agentia Nationala a Functionarilor Publici, n.r.), se va face organigrama Ministerului, dupa care incet vom veni si cu noile organigrame la nivelul inspectoratelor scolare”, a mai spus ministrul.

Articole asemănătoare

Testarile sistemului RO-ALERT au inceput prin verificarea transmiterii mesajelor de avertizare catre anumite celule de telefonie mobila din Bucuresti

Ioana Badulescu

Gheorghe Marmureanu: Romania va avea parte de un cutremur de peste 6 grade

Delia Ion

Discutii Sanitas – Guvern: Va fi un nou Regulament de sporuri aplicabil de la 1 martie 2018, se pastreaza forma actuala a garzilor pentru medici

Ioana Badulescu