Ministrul Valentin Popa a discutat, marti, cu reprezentantii celor 30 de studenti, precum si cu cele doua cadre didactice din sistemul universitar care au manifestat in fata sediului MEN, tematica abordata vizand modul de repartizare preliminara a locurilor/granturilor finantate de la bugetul de stat pentru studiile universitare de licenta, master si doctorat, pentru anul universitar 2018 – 2019.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educatiei (MEN), ministrul Educatiei a reiterat pozitia potrivit careia repartizarea preliminara a fost facuta pe criterii bine fundamentate, urmarindu-se sustinerea domeniilor prioritare de dezvoltare a Romaniei, a absolventilor liceelor situate in mediul rural, precum si formarea initiala a viitoarelor cadre didactice.
Valentin Popa a prezentat modul de repartizare preliminara, reamintind ca este pentru prima data de la intrarea in vigoare a Legii Educatiei Nationale cand MEN a fundamentat si a repartizat distinct locuri/granturi finantate de la bugetul de stat pentru studii universitare de licenta, master si doctorat, cu destinatiile amintite.
„Celor prezenti li s-a comunicat, si pe aceasta cale, ca Ministerul Educatiei Nationale a respectat repartizarea efectuata in anii precedenti, in proportie de aproximativ 90% la licenta si aproximativ 80% la master, diferenta fiind repartizata astfel: pentru sustinerea domeniilor prioritare de dezvoltare, proportional cu numarul de studenti din programele care pot asigura o dezvoltare a acestora; pentru sustinerea absolventilor liceelor situate in mediul rural, proportional cu cifrele repartizate conform criteriului statistic; pentru sustinerea programelor care pregatesc cadre didactice pentru sistemul preuniversitar, proportional cu numarul de studenti din programele de studiu corespunzatoare”, precizeaza Ministerul Educatiei.