Ministrul Justitiei Tudorel Toader
Social

Ministerul Justitiei a propus ca pragul pentru abuz in serviciu sa fie echivalentul salariului minim brut pe economie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că instituţia pe care o conduce a propus ca pragul pentru abuz în serviciu să fie echivalentul salariului minim brut pe economie. Tpader a precizat ca dacă valoarea e mai mica, înseamnă că nu prezintă pericol social şi fapta nu intră în sfera ilicitului penal, iar dacă valoarea pagubei e mai mare de salariul minim, se pune problema răspunderii penale.

„Am opinat – şi asta este propunerea noastră – ca pragul să fie echivalentul unui salariu minim pe economie, dar nu un minim net, ci un minim brut. Noi avem la Comisia specială pe cineva care reprezintă Ministerul Justiţiei (…). Noi am transmis deja această propunere. (…) Dacă valoarea e sub înseamnă că nu prezintă pericol social şi fapta nu intră în sfera ilicitului penal, va rămâne în sfera ilicitului disciplinar. Dacă valoarea pagubei e mai mare de salariul minim, se pune problema răspunderii penale, dar judecătorul are după aceea instrumente – şi procurorul, judecătorul în special – de a individualiza pedeapsa, pe de-o parte, modalitatea de executare a pedepsei, pe de altă parte, putând pronunţa şi amânarea executării pedepsei”, a spus Toader, duminică, la RTV.

Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei va continua luni dezbaterile pe marginea modificărilor la Codul penal, unul dintre articolele care urmează să fie analizate fiind cel referitor la abuzul în serviciu.

Şedinţa este programată să înceapă la ora 10,30, preşedintele comisiei, Florin Iordache, anunţând că raportul ar trebui să fie finalizat luni, astfel încât marţi să intre în dezbaterea plenului Senatului, prima Cameră sesizată cu acest proiect.

Articole asemănătoare

Un nou incident la metrou, o batrana a incercat sa arunce pe sine o femeie in statia Unirii 2

Lucy Ionesco

Avalansa la Balea Lac, casutele de lemn ale comerciantilor au fost distruse de zapada

Ioana Badulescu

Sebastian Ghita, dezvaluiri despre Laura Codruta Kovesi si legaturile cu politicieni si sefi ai serviciilor straine. VIDEO

Lucy Ionesco