Ministrul Justitiei
Politica

Ministrul Justitiei: Am planificat initial trei zile pentru interviu, nestiind cati candidati sunt. Vom hotari astazi

Ministerul Justiţiei a anunţat ca va decide astăzi data la care se va desfasura interviul pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că, iniţial au fost stabilite trei zile pentru susţinerea interviului de către candidaţii pentru conducerea DNA, neştiind câţi procurori se vor înscrie, iar miercuri se va stabili exact când va avea loc acesta.

„Dosarele sunt complete. Prin urmare, eu nu mai pot elimina acuma din competiție pe motivul care? Că am apreciat eu programul managerial altfel? Nu se poate așa ceva. Noi am planificat inițial trei zile pentru interviu, neștiind câți candidați sunt. Vom hotărî în comisie astăzi”, a declarat Tudorel Toader, la sediul ministerului.

Marți, ministerul Justiției anunța că toți cei patru candidaţi pentru şefia DNA, respectiv Florentina Mirică, Cristian Lazăr, Marius Iacob şi Elena Grecu, întrunesc condiţiile legale pentru a susţine interviul.

La randul său, Tudorel Toader a anunțat, marți dimineață, că interviurile candidaților pentru conducerea DNA vor avea loc joi, urmând ca vineri să fie anunțată o concluzie. Toader a precizat de asemenea că e posibil ca unul din cei patru să fi desemnat pentru șefia DNA, dar e posibil să nu fie desemnat niciunul.

Stiri pe aceeasi tema

Viorica Dancila si-a scos ministrii la picnic, dupa alegerile din PSD Teleorman. La sedinta CEX de luni, cel putin opt dintre ei vor fi remaniati

Cristiana Petrariu Bota

IRES, vandut de Vasile Dancu cu cateva zile inainte sa fie desemnat in Guvernul Ciolos

Cristiana Petrariu Bota

Un proiect de lege va elimina mai multe taxe nefiscale, inclusiv pentru timbrul de mediu, cazierul fiscal si taxe la Registrul Cometului

Delia Ion

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult