Romania ar putea contribui la al treilea plan de salvare a Greciei. Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a anuntat, vineri, ca Romania ar putea „fi parte” la o decizie la nivel european de sprijin financiar pentru Grecia, explicand ca deja au loc discutii in acest sens la nivelul Uniunii Europene.
„Sunt discutii in acest sens si este normal sa fie si din partea Romaniei o astfel de deschidere la sprijinul fata de un alt stat membru. Chiar si astazi au fost astfel de discutii. Vom vedea exact care va fi decizia finala; cert este ca, intr-adevar, Grecia are nevoie de un sprijin, cel putin lunea viitoare, cand are de rambursat o prima suma, iar Romania poate fi si ea parte la o astfel de decizie la nivel european. Cu siguranta vom sprijini acest proces”, a mentionat Teodorovici.
Noul Cod Fiscal, retrimis de Iohannis in Parlament. Teodorovici: Avem instrumentul Guvernului de aprobare a Codului Fiscal sau Parlamentul
Alexis Tsipras distruge si ultima farama de incredere a Europei
Ministrul de Finante a mai explicat ca Romania nu va contribui cu o anumita suma, fiind vorba despre bugetul Uniunii Europene.
„Este vorba despre bugetul Uniunii Europene care, eventual, poate suporta intr-o prima faza rambursarea unei prime transe din ceea ce Grecia trebuie sa ramburseze, pana cand acel mare imprumut, de 84 de miliarde de euro, se va acorda si din care aceasta prima transa va fi rambursata. Deci, nu plateste Romania in sine; este vorba despre bugetul Uniunii Europene care contribuie la un astfel de proces”, a explicat Teodorovici.