Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, că extrădarea Elenei Udrea este posibilă chiar și în lipsa unui tratat bilateral în domeniul extrădării cu Costa Rica și a subliniat ca primul pas este ca persoana să fie dată în urmărire internațională.
El a spus că a mai fost extrădat un cetățean român din Costa Rica, iar alt caz similar, în afară de cel al Elenei Udrea, este pe rol pe baza ”curtoziei internaționale”.
Primul pas este ca persoana să fie dată în urmărire internațională, lucru ce se dispune de centrul de cooperare internațională la solicitarea instanței emitente a mandatului de arestare. ”Aceasta se pronunță, urmează să se pronunțe, cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru a se adresa Ministerului Justiției pentru formulare cererii de de extrădare”, a spus Toader.
”Extrădarea este posibilă, chiar în lipsa unui tratat bilateral în domeniul extrădării. Este necesar ca persoana condamnată să fie dată în urmărire internațională. Nu avem în acest moment un tratat cu republica Costa Rica în domeniul extrădării, însă cooperarea poate avea loc pe două proceduri distincte. Prima, în temeiul curtoaziei internaționale, cu asigurarea reciprocității. Am avut un astfel de caz, în acest moment se află pe rol un alt caz de extrădare din Costa Rica, altul decât cel la care facem referire. A doua procedură se poate rezolva în baza convențiilor multilaterale, în care statele sunt parte. Trebuie de verificat domeniul de reglementare a respectivei convenții. Intervalul de timp în care se poate finaliza procedura ține de legislația republicii Costa Rica. Am avut un caz finalizat de extrădare și un altul este pe rol” a spus Tudorel Toader.