Ministrul Justitiei: Procurorul general Augustin Lazar a avut pozitii care nu au fost pe frecventa legii in vigoare

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu iulie 31, 2018 18:41

Ministrul Justitiei: Procurorul general Augustin Lazar a avut pozitii care nu au fost pe frecventa legii in vigoare

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că, de-a lungul timpului, procurorul general Augustin Lazăr “a avut poziţii care nu au fost pe frecvenţa legii în vigoare”, adăugând: “la fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării”, potrivit Agerpres.

“Cu domnul Lazăr mă cunosc de multă vreme, dinainte să fie procuror general şi eu ministru al Justiţiei. E adevărat că în epoca aceea colaboram pe linie academică, astăzi sau de când este procuror general şi eu ministru colaborăm instituţional, în cadrul autorităţii judiciare. Colaborăm instituţional. Sigur că de-a lungul timpului, cred că a trecut un an şi ceva, a avut poziţii care nu au fost pe frecvenţa legii în vigoare, nu pe frecvenţa mea (…)”, a declarat Tudorel Toader la DCNews marţi, întrebat cum colaborează cu procurorul general Augustin Lazăr şi dacă va fi vorba despre o cerere de revocare a acestuia.

Ministrul Toader a tnut sa adauge că au fost cazuri în care procurorul general ar fi avut “partipriuri”.

“Când spunea, spre exemplu, la CSM, a acreditat ideea faptului că evaluarea pe care am făcut-o eu, în baza căreia am declanşat procedura de revocare (a fostului procuror şef al DNA – n.r.), ar fi nelegală pentru că un regulament al CSM prevede o altă metodologie. Or, eu i-am răspuns atunci: regulamentul CSM nu poate să modifice prevederea legii. Dacă legea stabileşte criterii, competenţe, proceduri, eu mă opresc la lege, nu mă cobor la regulament, care contrazice legii din bunul motiv că un regulament nu poate să se abată de la lege, nu poate să o modifice. Chiar atunci eram unul lângă altul în CSM şi l-am întrebat dacă afirmaţia este documentată sau nu. În sfârşit, nu conta răspunsul, că oricum avea partipriurile domniei sale”, a mai spus Tudorel Toader.

Tudorel Toader a menţionat că ar putea da mai multe exemple.

“Vă dau un răspuns de principiu, general valabil: la oricare dintre noi vine o vreme la care este supus evaluării”, a adăugat ministrul Justiţiei referitor la procurorul general Augustin Lazăr.

Întrebat dacă prin aceasta se înţelege că procurorul general urmează să fie supus evaluării, Toader a adăugat: “Mă repet: la fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării”.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.