Ministrul Sanatatii Sorina Pintea a declarat într-un interviu acordat pentru Evenimentul Zilei că a alcătuit un grup de lucru pentru a reface legile Sănătății, care vor fi reunite intr-un cod de legi. Pintea a mai precizat ca a găsit și posibilitatea accesării unor fonduri in valoare de 650.000 de euro pentru armonizarea legislatiei.
„Vom aduce echipe de specialişti care vor cunoaşte tehnică legislativă şi toate celelalte. Dar legile sănătăţii trebuie făcute şi vorbesc despre legi, pentru că am declarat încă de la început că va fi vorba de un cod de legi. Adică să începem cu prevenţia, cu malpraxisul, legea transplatului, legea vaccinării, toate trebuie să fie cuprinse şi să aibă continuitate”, a declarat ministrul Sanatatii.
Sorina Pintea a mai precizat ca nume importante ale lumii medicale s-au reunit la nivelul Ministerului Sanatatii pentru a lucra la noul pachet de legi ale Sanatatii.
„Avem un grup de lucru format la nivelul ministerului Sănătăţii format din somităţi, spun eu, ale lumii medicale şi ale organizării în domeniu medical. De mai bine de doi ani se vorbește de diverse legi în domeniu, câteva proiecte fiind prezentate drept succese ale diverșilor demnitari, dar mai toate s-au blocat prin Legislativ sau au rămas la nivel de inițiativă”, a declarat ministrul Sanatatii.
Pintea vorbește despre modificări ale acestor proiecte, unele fiind ale guvernelor sau grupurilor PSD-ALDE, cum ar fi legile malpraxisului, transplantului, și vaccinării, unde trebuie să existe măsuri de coerciție. In acest scop s-a obtinut si o finantare importanta.
„Acest grup de lucru nu va scrie legile în sine, ci va stabili structura legilor sănătăţii. Pentru asta am accesat de când am venit la minister un fond şi astăzi am primit vestea că a fost admisă cererea noastră de finanţare. Este vorba de 650.000 de euro pentru o armonizare a legislaţiei. Vom aduce echipe de specialişti care vor cunoaşte tehnică legislativă şi toate celelalte.