Felix Stroe, ministrul Transporturilor
Social

Ministrul Transporturilor l-a demis pe directorul CFR SA, Marius Chiper, nemultumit ca trenul cu care a ajuns la Deva a avut intarziere o ora

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anuntat, marti, ca il demite pe directorul CFR SA, Marius Chiper, nemultumit ca trenul cu care a circulat de la Bucuresti la Deva a avut intarziere o ora. Anuntul privind demiterea directorului CFR SA a fost facut de Felix Stroe in gara din Deva.

Felix Stroe,aflat într-o vizită în județul Hunedoara, s-a arătat nemulțumit că trenul cu care a călătorit pe ruta București – Deva a avut o întârziere de aproape o oră, în condițiile în care nu a fost viscol, caniculă sau probleme cu terasamentul.

“Nu se poate să tolerăm lipsa de respect față de cetățeni. Eu nu voi mai tolera, toleranța este zero. (…) În legătură cu domnul Chiper, problemele cu întârzierile trenurile nu sunt, în primul rând, din cauza faptului că materialul rulant este învechit. Sunt din cauza infrastructurii care provoacă aceste întârzieri. De aceea, dânsul astăzi a fost demis. Nu pot să înțeleg cum, de exemplu, pe calea ferată București – Constanța, în care s-au investit sute de milioane de euro pentru a fi modernizată și care este cea mai modernă cale ferată din România, nu pot să înțeleg de ce într-o zi frumoasă, cu 20 de grade afară, trenul trebuie să întârzie zeci de minute”, a spus Stroe în gara din Deva.

Ministrul Transporturilor a mai susținut că va introduce “ordinea și disciplina” în CFR.

Luni dimineața, ministrul Transporturilor a decis schimbarea din funcţie și a directorului Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi a şefului Gării de Nord din cauza modului de administrare şi de întreţinere al Gării de Nord.

„În această dimineață, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a decis schimbarea din funcție a directorului Regionalei Cai Ferate București și a șefului Gării de Nord. Ministrul Transporturilor s-a declarat total nemulțumit de modul de administrare și de întreținere al Gării de Nord și a dispus demiterea imediată a celor doi reprezentanți ai Regionalei de Căi Ferate București: Laurențiu Maraloi, directorul Regionalei CF București, și Mihai Cândea, șeful Gării de Nord”, se arăta în comunicatul de luni.

Stiri pe aceeasi tema

Cutremur in zona Vrancea cu magnitudinea de 4,2 pe Richter

Corina Alexandru

Ministrul Sanatatii: Sper sa nu mai auzim de bani dati de pacienti medicilor dupa cresterea salariilor de la 1 martie

Ioana Badulescu

Pasagerii TAROM isi pot achizitiona bilete de pe mobil, atat pe platforma Apple, cat si Android

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult