Mircea Craciun, un planorist desavarsit. Misiune de cautare fara precedent in 9 judete
Social

Misiune permanenta pentru cautarea pilotului disparut

Căutările pilotului aeroplanului dispărut intra, incepand de luni, în faza de misiune permanentă, a anuntat Ministerul Afacerilor Interne. Operatiunea va fi asigurată de structurile de jandarmerie montană și salvamont, în colaborare cu vânătorii de munte și lucrătorii Ocoalelor Silvice.

Duminică au fost finalizate căutările extinse pe traseele și zonele montane din județele Brașov, Prahova, Argeș, Buzău, Dâmbovița, Sibiu, Bacău, Covasna și Harghita.

Coordonarea misiunilor de căutare va fi preluată de la Centrul mobil înaintat din Predeal la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență, prin Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost sesizat pe 6 august, în jurul orei 21.50, de către ROMATSA, că un planor care a decolat în jurul orei 12.30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază. Începând de vineri, autoritățile au căutat planorul zilnic, fără succes însă.

Au fost parcurse peste 300 de trasee și zone montane, iar aria de căutare aeriană a cuprins aproximativ 46.100 de kilometri pătrați.

Pentru căutarea pilotului aeroplanului dispărut, în ultimele zece zile au fost mobilizate, zilnic, aproximativ 900 de forțe, ajungând în unele perioade la peste 1.350 de pompieri, jandarmi, salvamontiști, polițiști, militari și voluntari, care au avut la dispoziție peste 180 de mijloace de căutare terestre — autospeciale de teren, ATV-uri și șenilate, dar și mijloace aeriene asigurate de elicoptere ale MAI și MApN, avioane aparținând Aeroclubului României și drone performante puse la dispoziție de către voluntari din sectorul privat.

Stiri pe aceeasi tema

Elvetia elimina orice restrictie pe piata muncii dupa luna mai 2019. Vicepresedinte Cartel Alfa: Nu exista riscul ca piata elvetiana sa fie invadata de muncitorii romani

Ioana Badulescu

Sanitas: Sunt spitale foarte mari unde sporul de la UPU va cobori de la 100% la 80%

Ioana Badulescu

Gheorghe Dinca s-a intalnit cu sotia sa in timpul perchezitiilor. Nu crede ca s-a intamplat asa ceva

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult