-4.3 C
România
14 ianuarie 2025
SocialȘtiri locale

Mită pentru judecătoare – petreceri la Moulin Rouge, excursii în Malaezia, poșete și pantofi scumpi.

Excursii în Malaezia, petreceri la Moulin Rouge, poşete şi pantofi de la celebrii creatori de modă ai Parisului. Nu sunt cadouri pentru femeile răsfăţate, ci mită pentru judecătoare, spun procurorii. Una dintre cele acuzate este soţia fostului reprezentant al României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
185 de euro este cel mai ieftin meniu la Moulin Rouge. Cel puţin 100 de euro cazarea pe noapte, la un hotel din Paris. Sau excursii în Malaezia. O pereche de pantofi la modă – de la 500 de euro în sus. Adăugăm şi o poşetă serioasă sau o blană scumpă. Aşa că ajungem la cel puţin 5.000 de euro. Cele două judecătoare au trăit pe picior mare pe banii unui om de afaceri din Botoşani, spun procurorii anticorupţie. Îi datorau însă decizii favorabile. Anchetatorii au început investigaţiile de acum trei ani, dar au fost nevoiţi să se oprească.
La percheziţiile din toamna lui 2011, procurorii au ridicat mai multe bijuterii, dar şi obiecte vestimentare despre care bănuiau că Gabriela Bîrsan le-ar fi primit în schimbul unor hotărâri favorabile omului de afaceri. Însă CEDO a decis că toate trebuie returnate judecătoarei, pentru că se bucura de imunitatea soţului său, la vremea respectivă reprezentantul României la CEDO.
Fostul preşedinte al Secţiei Penale de la Curtea Supremă, Anton Pandrea, a prevenit-o pe Gabriela Bîrsan că îi sunt ascultate telefoanele. Mai exact, după ce judecătorul a emis autorizaţia de interceptare, i-a spus acest lucru Corinei Corbu, la vremea aceea secretar al Consiliului Superior al Magistraturii, acum colegă de Secţie cu Gabriela Bîrsan. Aceasta i-a spus preşedintei de la vremea respectivă a Secţiei de Contencios Administrativ de la Instanţa Supremă să aibă grijă, căci este în vizorul DNA.

Articole asemănătoare

Cartel Alfa continua protestele, sindicalistii vor iesi in Piata Victoriei. Nemultumirile sunt legate de Legea 153/2017, de legea salarizarii si de Legea 63 privind dialogul social

Ioana Badulescu

Unt fals pe rafturi! Magazinele vor fi vizate de controale in perioada urmatoare

Lucy Ionesco

Trenul Ploiesti – Bucuresti, blocat in camp din cauza unei probleme tehnice cauzate de ger

Lucy Ionesco