9.8 C
România
23 octombrie 2021
Mituri despre electronicele de bucătărie în care trebuie să nu mai credem
Recomandari

Mituri despre electronicele de bucătărie în care trebuie să nu mai credem

Într-un anumit punct al vieților noastre, cu toții am realizat că am crezut niște informații care s-au dovedit a fi false. În unele cazuri, e vorba de idei naive, precum faptul că „dacă pui sare în apă, ea va fierbe mai repede” (ne pare rău dacă credeai că asta chiar funcționează).

În alte cazuri, e vorba de mituri pe care, dacă le credem, riscăm să micșorăm durata de viață a electrocasnicelor pe care am dat mii de lei. Iată care sunt cele mai întâlnite mituri despre electrice și electrocasnice în care trebuie să încetăm să mai credem:

#1 Scump înseamnă mai bun 

Acesta e unul dintre miturile în care în general trebuie să încetăm să mai credem – nu doar când vine vorba de electrocasnice. De câte ori nu ai căzut în capcana lui „este cu 200 lei mai scump, deci sigur e mai bun”?

De fapt, există extrem de multe alternative accesibile pe piață, care sunt la fel de bune (uneori chiar mai bune) decât produsele mai scumpe: de la aragaze ieftine și până la frigidere sau aspiratoare, avem parte de o varietate imensă de produse din care alegem. Când schimbăm electrocasnicele din casă, prețul nu reflectă întotdeauna realitatea: plătești cu adevărat specificațiile produsului sau mai degrabă brandul?

#2 Cuptorul cu microunde e periculos 

De câte ori nu ai auzit pe cineva spunând că nu își va lua un cuptor cu microunde pentru că este „periculos”? Să crezi în acest mit este ca și cum ai crede că telefoanele inteligente provoacă boli incurabile – ne sperie partea de „unde” din cuptor cu microunde, nu?

În realitate, „undele” se referă la emisia energiei sub formă de particule. Încălzirea este o formă de radiație, cum este și lumina. Toată lumina naturală de care avem parte este, la urma urmei, radiație – în radioul din mașină, în routerul WiFi pe care sigur îl ai acasă, peste tot avem parte de radiații.

Cum ne încălzește un cuptor cu microunde ieftin mâncarea? O face într-adevăr radioactivă? Nimic mai fals. Energia emisă de unde stimulează moleculele de apă și le face să vibreze – această vibrație produce căldură și face ca alimentele să se încălzează din interior în exterior. Deci, cuptorul cu microunde nu este periculos nicidecum pentru noi sau alimentele pe care le consumăm, fiind un gadget care cu siguranță ne face viețile mai ușoare.

#3 Mai mult detergent în mașina de spălat = rufe mai curate

De fapt, să adaugi prea mult detergent în mașina de spălat îți face hainele…mai puțin curate. Pentru că nu va fi clătit tot detergentul. Prea mult detergent va lăsa reziduri pe hainele tale, iar asta poate duce la roșeață sau iritație la purtare.

Chiar dacă producătorii de detergenți recomandă să utilizezi oricât de mult produs vrei, în realitate, trebuie să fim consumatori inteligenți și să utilizăm cantitatea de detergent recomandată pentru mașina noastră de spălat.

#4 Trebuie să speli vasele înainte de a le pune în mașina de spălat

Dacă asta ar fi adevărat, ce rost ar mai avea să investești într-o mașină de spălat vase? S-ar putea să fie chiar surprinzător, însă să clătești vasele înainte de a le pune în mașina de spălat le va face mai puțin strălucitoare.

Mașinile de spălat vase au senzori care detectează murdăria și grăsimea, curățându-le; dacă tu clătești paharul înainte, nu vei face decât să elimini o parte din acea murdărie – deci mașina nu va mai detecta petele, crezând că paharul este „curat”. Mașinile de spălat sunt create să funcționeze cu vase pe care nu le clătim înainte.

#5 Folosesc electrocasnicele mai puțin, ca să le măresc durata de viață 

Poate avea sens: dacă folosești mai puțin un produs, te bucuri mai mult de el…sau nu? Electrocasnicele sunt create astfel încât să nu se degradeze odată cu uzul firesc – dimpotrivă, majoritatea electrocasnicelor (precum mașina de spălat vase) riscă să se strice mai repede dacă nu este folosită.

Suntem înconjurați de informații – și asta e bine și rău în același timp, pentru că este vital să le filtrăm pe cele corecte de cele false. După cum am văzut, miturile, informațiile false, pot să ducă la scăderea timpului de viață a electrocasnicelor noastră sau să ne țină departe de un posibil confort pe care l-am putea avea.

Stiri pe aceeasi tema

Care este hrana potrivită pentru un Golden Retriever

Cristiana Petrariu Bota

Vara 2021 în casele noastre: trendurile verii în design interior

Cristiana Petrariu Bota

Sedinte foto dedicate viitoarelor mamici

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult