Motiunea de cenzura nu s-a mai votat din lipsa de cvorum, unii parlamentari din PSD s-au imbolnavit inainte de vot
Politica

Motiunea PNL impotriva Guvernului se va vota pe 29 septembrie

Moțiunea de cenzură a PNL impotriva Guvernului Ponta se va vota pe 29 septembrie. PNL a depus, luni, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, a anunțat liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Eugen Nicolaescu, care a tinut sa precizeze ca este o problemă de credibilitate, iar România poate fi considerată o țară care ocrotește corupția.

Moțiunea de cenzură a liberalilor se va citi miercuri, la ora 10:00, iar votul în plenul reunit se va da săptămâna viitoare, pe 29 septembrie, tot de la ora 10:00. Moțiunea, cu titlul „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Ponta!”, are doar două pagini, potrivit liderului deputaților liberali.

Titlul moţiunii: „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”

– un premier acuzat de fals în înscrisuri nu poate semna acte normative ale României;

– un premier acuzat de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată nu poate gira bugetul României;

– un premier aflat în fața judecătorilor pentru spălarea banilor nu poate avea pe mână taxele și contribuțiile românilor;

180 de parlamentari – 119 deputați și 61 de senatori – au semnat moțiunea de cenzură a PNL împotriva Guvernului Ponta. Moțiunea, cu titlul „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Ponta!”, are doar două pagini, a spus liderul deputaților liberali.

„Cred că în perioada următoare se vor purta discuții cu toate celelalte grupuri parlamentare, astfel încât să încercăm să îi convingem că până la urmă parlamentarii nu sunt în slujba lui Victor Ponta sau a unor partide. Victor Ponta în fruntea Guvernului astăzi le face rău tuturor cetățenilor români, indiferent că l-au votat sau nu. Răul este generalizat. Sper că va prima înțelepciunea, interesul acestei țări”, a spus Eugen Nicolăescu.

Pe de altă parte, liderii UNPR şi ALDE au anunţat că vor susţine Executivul.

Stiri pe aceeasi tema

Demisii in PNL Bucuresti dupa rezultatele rusinoase obtinute de liberali la sectoare

Cristiana Petrariu Bota

STENOGRAME PNL: Ce spune Teodor Atanasiu despre declaratiile facute in sedinta PNL Bistrita

Cristiana Petrariu Bota

Dacian Ciolos anunta modificari in legislatia din sanatate si nu exclude demiterea ministrului Sanatatii

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult