Mugur Isarescu: Riscurile nu au fost niciodata atat de mari, pot urma corectii dureroase

Delia Ion
By Delia Ion octombrie 18, 2016 17:27

Mugur Isarescu: Riscurile nu au fost niciodata atat de mari, pot urma corectii dureroase

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat marti, in cadrul conferintei privind riscul de tara organizata de Coface, ca Romania traieste un paradox: nu a avut niciodata o situatie atat de buna, dar nici riscurile nu au au fost atat de mari. Isarescu a atras atentia ca trebuie protejate echilibrele macroeconomice, in caz contrar vor urma corectii dureroase.

“Traim un paradox: Niciodata Romania nu a fost intr-o situatie atat de buna, dar niciodata riscurile nu au fost atat de mari. Trebuie sa protejam echilibrele macroeconomice, pentru ca altfel vor urma corectii. Si orice corectie e dureroasa si se stinge in foarte multi ani. Trebuie facute reforme stucturale si pastrata stabilitatea financiara”, a declarat guvernatorul BNR.

Mugur Isarescu a facut referire si la riscul de tara si la riscul finantarii intreprinderilor, precizand ca economia poate fi negativ influentata de masuri care incurajeaza indisciplina de plata.

“Riscul de tara nu depinde doar de indicatorii macro. El inglobeaza multe imponderabile-principii ale statului de drept si ale economiei de piata. O astfel de evaluare poate fi negativ influentata de masuri care incurajeaza indisciplina de plata, indisciplina contractuala. Si nu ma refer doar la riscul de tara ci si la riscul finantarii intreprinderilor. Trebuie explicat oamenilor ca finantarea firmelor la care lucreaza depind de foarte multe lucruri. Stabilitatea inseamna si benevolenta din partea bancherilor. Sa se aseze la masa cu clientii lor si sa discute impreuna. E nevoie de negociere si impartirea riscurilor”, a spus el.

Seful BNR a a mai spus ca “asistam la curente populiste care pot genera euforie in randul beneficiarilor pe termen scurt, dar care pot avea costuri economice deloc neglijabile pentru societate”.

“Intelegem ca ciclul politic si electoral nu se suprapun cu cel economic, desi exact asta e arta unei politici sustenabile.
In climatul actual este de inteles de ce in mai toate economiile lumii in ultimul an cuvantul de ordine a fost stimularea cresterii. Noi l-am imprumutat obsesiv. Dar cred ca nu e intelept ca fiind preocupati sa crestem sa nu ne uitam si la CUM crestem”, a mai spus guvernatorul Bancii Nationale.

Vezi si: ANAF va prelungi unele facilitati pentru firme si va elimina sau transfera online o serie de formulare

MODIFICARI CODUL FISCAL. Finantele au discutat egalizarea sarcinii fiscale la Consiliul Fiscal

Zece sfaturi de la americani pe care orice afacerist trebuie sa le stie pentru a avea succes

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.