Deputatul Nicolae Paun va fi arestat pentru 30 de zile pentru spalare de bani, evaziune fiscala si deturnare de fonduri europene, potrivit unei decizii date, sambata, de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ). Hotararea curtii supreme vine dupa ce, joi, Nicolae Paun a fost retinut pentru 24 de ore.
Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de ” folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată”.
Luni, Nicolae Păun, a fost înştiinţat de procurorii că ancheta în cazul său a fost extinsă, fiind acuzat de evaziune fiscală după ce, prin intermediul firmei SC Niky Scorpion Alcom SRL, ar fi cumpărat terenuri la preţ supraevaluat, pentru ca astfel să fie majorate cheltuielile societăţii şi diminuat impozitul datorat statului.