Fostul lider al Ukip, Nigel Farage, a declarat ca victoriile Brexit si a lui Donald Trump nu sunt decat premisele unei revolutii impotriva „mondialistilor”, subliniind ca anul 2016 a fost inceputul unei mari revolutii globale. In urma acestei declaratii, Nigel Farage a fost aclamat la conferinta anuala a conservatorilor americani.
„In 2016, am facut-o! Cand generatiile viitoare vor studia istoria acestei perioade, un an se va distinge dintre ceilalti si acesta va fi 2016”, a exclamat Nigel Farage pe scena CPAC (Conservative Political Action Conference), la scurt timp dupa sosirea presedintelui Donald Trump la reuniunea desfasurata in apropiere de Washington, transmite AFP.
Din perspectiva viitoarelor alegeri din Olanda, Franta, Germania si posibil Italia, actorul principal al Brexit-ului -Nigel Farage – a declarat ca 2016 nu a fost decat „inceputul unei mari revolutii globale. Ea va atinge restul lumii occidentale”.
Si chiar daca in aceste tari vor fi infrangeri in 2017, „centrul de greutate al intregii dezbateri se va deplasa”, si-a exprimat el satisfactia dinainte, denuntandu-i pe „mondialisti”, termen care face parte si din vocabularul lui Donald Trump.
Nigel Farage, extrem de bine primit de public, a amintit ca el l-a sustinut pe Donald Trump in timpul campaniei electorale americane si a glumit ca, dupa victoria acestuia in noiembrie, el se simte „din ce in ce mai american„. Farage l-a felicitat pe miliardar pentru prima sa luna la putere. Nu este „surprinzator sa vezi un conducator aplicand programul pentru care a fost ales?”, s-a intrebat el retoric.